Duminica aceasta poarta un nume dramatic. Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia zilei (Matei 6.14-21), constituie una dintre cele mai pline de slava pagini de pedagogie divina.

Ele urmeaza textului din Sfanta Scriptura care ne invata cum anume, cu ce cuvinte sa ne rugam: Tatal nostru (Matei 6.9-13). Mantuitorul indeamna la aflarea cheii Raiului, cheie pierduta de nesabuitul Adam. Rugaciunea smerita, adresata lui Dumnezeu ca unei Persoane vii, iertarea celui ce-ti greseste, postirea fara fandoselile cosmetizarii fariseice, smerita acumulare de har si dar, comoara sigura dinaintea furilor si ruginei celor stricacioase. Un aliaj pe care Dumnezeu ni-l deconspira cu dragoste de Frate mai mare. El ne arata, in fond, care trebuie sa fie parametrii efortului nostru duhovnicesc pentru redescoperirea raiului. Pentru reconstruirea starii de har dinainte de caderea in pacat a protoparintilor.

De ce Raiul
O sa ziceti, bun si ce ne mai intereseaza astazi acest text? Ce mai poate el descoperi sufletului meu de om modern, ucis de false prietenii, agatat in sforaria carierelor de tot felul, hamesit de informatii contradictorii, umilit de limitele libertatii impuse de falsa democratie pentru care unii au platit, ingereste, cu viata? Ce mai poate schimba in viata mea? Eu cred ca totul. Pentru ca, odata redobandit, pentru noi de catre Hristos, Raiul nu mai poate fi pierdut ci alungat de la noi. Cata vreme intelegem aceasta, zbaterea noastra crestina merita sa fie traita. Energia de viata care propune ritmul mantuirii merita sa fie asumata. Caci Raiul e plin de Hristos, de prezenta si puterea Lui. Raiul este deschis noua nu ca o parere, nu cu toanele unuia dintre dumnezeii falsi, care au mereu toane: acum deschid, acum inchid mantuirea, uneori prinzandu-i pe acolitii lor intre usi.

Vremuri tulburi

Raiul pe care ni-l daruieste Hristos are ca porti, portile pocaintei. Nu ale inchipuirii de sine, nu ai investitiei in demersurile noastre pagane. Nu Valentine’s day. Nu supralicitarile legate de Dragobete. Ci Evanghelia. Aceea care, in Duminica aceasta ne binevesteste ca asumarea raiului nu tine de alchimia mincinoasa a lumii pe care o traim ci prin asumarea lectiei despre Rai pe care Biserica ne-o pune la dispozitie. Ea ne cere centrarea atentiei pe postire, nu doar pe post, pe daruire, nu doar pe dar, pe finalitate nu doar pe mijlocul atingerii ei. Oboseala morala in care traim acum vine din lipsa de cunoastere si traire a Evangheliei acesteia. Balbaiala eticii sociale, in care homosexualitatea este socotita virtute, maine poimaine, reliefata de aplauzele tembele ale actorilor americani la discursul unui premiat la Oscarul din acest an care ameninta, in cuvinte maiestrite, ce se va intampla cu cei care nu vor accepta homosexualitatea si celelalte erezii morale drept adevar, stupizenia discursurilor trecute dinspre morala crestina spre filozofia bunului plac nu trebuie sa ne inspaimante. Ele trebuie sa ne oblige la strangerea randurilor, la unitatea marturiei.

E vremea cugetarii

Intr-o vreme in care recuperatorii de averi, sprijiniti de cagulatii jandarmeriei si de hotararile unei justitii strambe, se numesc biserica, in care scoala e mai mult un lagar de intentii decat un spatiu de luminare sufleteasca, in care teologia e sora de preocupari pentru toti frustratii intelectuali si jurnalistii epuizati uman, e foarte greu sa mai identifici punctele cardinale ale Raiului. Evanghelia Duminicii acesteia ne descopera insa harta acestui pelerinaj. Fara ea nu suntem decat ratacitori, cu ochii turburi…

Exercitiul cel mai de pret prin care ne apropiem Raiul tine intr-insul postirea. Teama de a nu gresi retetele postului trebuie inlocuita de bucuria postirii dincolo de retete.

Parintele Constantin Necula

Sursa