Sarbatori

Sarbatori

Nașterea Domnului Iisus Hristos

Sarbatori No comments
featured image

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, ne-a adunat din nou, în jurul ieslei potirului de pe altarul bisericii din Brașovulvechi. Preoți, credincioși am stat împrejurul Domnului. La final am colindat. Copiii au fost dăruiți din sacul Moșului, iar adulții au primit un pachet la ieșire, donat și anul acesta de domnul Nicolae Goarnă din Zalău. Mai jos redăm Pastorala de excepție a Mitropolitului nostru ÎPS Dr. Laurențiu Streza:

24 Decembrie 2014
TAINA INTRUPARII DOMNULUI SI TAINA FAMILIEI CRESTINE pASTORALA LA nASTEREA dOMNULUI 2014

‡LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

 

„Astăzi S-anăscutvouăMântuitorul, şiacestavăestesemnul: Veţiafla un Pruncînfăşat, culcatîniesle.”

(Luca 2, 12)

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

P

răznuim cu bucurie cerească, an de an, Sărbătoarea cea mare şi luminoasă a Naşterii Domnului. Ne bucurăm acum că Hristos vine la noi, că ne cercetează pe noi de Sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, că se revarsă peste lume Milostivirea negrăită a lui Dumnezeu pentru a ne lumina vieţile, pentru a ne dărui nouă viaţa Sa curată şi bucuria Sa veşnică. Ne bucurăm în chip minunat la acest praznic pentru că simţim că Dumnezeu vrea să ne scoată din necazurile vieţii acesteia şi Se coboară la noi în chip smerit şi plin de delicateţea unui Prunc Divin, pentru a ne vorbi despre tainele Împărăţiei Sale, pentru a ne face să gustăm din viaţa Sa, pentru a ne umple de fericirea şi bunătatea dragostei Sale. Ne copleşeşte de bucurie Taina Întrupării Fiului sau a coborârii lui Dumnezeu la noi:„Toţi să prăznuim, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, văzându-L pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri. Pe Cel de Sus jos, prin Taina Întrupării; şi pe cel de jos sus, pentru iubirea de oameni, căci astăzi Vitleemul s-a asemănat cerului, în loc de stele primindu-i pe îngerii care laudă; şi, în loc de soare, încăpându-L pe Soarele dreptăţii, Cel necuprins. Şi să nu căutăm în ce chip, căci, unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Căci a voit, şi a putut. S-a pogorât, şi a mântuit, toate împreună-alergătoare cu Dumnezeu s-au făcut”[1].

Întruparea lui Dumnezeu s-a petrecut acum peste 2000 de ani, însă bucuria care izvorăşte din prăznuirea noastră este mereu nouă şi înnoitoare. La fiecare praznic împărătesc, în cadrul Sfintei Liturghii, noi suntem chemaţi la Cina de taină a Mântuitorului, care continuă veşnic în Împărăţia cerurilor, iar la acest ospăţ deosebit Hristos Domnul nu ne dăruieşte doar Trupul şi Sângele Său spre mâncare, ci şi viaţa Sa ne-o dă şi ne face să trăim împreună cu El toate evenimentele vieţii Sale. De aceea ne bucurăm în fiecare an cu o bucurie negrăită la fiecare sărbătoare, pentru că Hristos vine la noi ca să ne ridice la Sine, să ne umple de bucuria vieţii Sale îndumnezeite. Stăm la masă cu Hristos, la Cina Împărăţiei, şi nu contenim a ne minuna şi a ne bucura de tainele cele mari ale iubirii lui Dumnezeu manifestate în timp şi în istorie. Doar participând la viaţa cultică a Bisericii putem cuprinde, atât cât poate cuprinde omul, misterul negrăit al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o Părinţii Bisericii: „Cine nu va grăi, cine nu se va minuna de venirea lui Dumnezeu în lume?, se întreabă Sfântul Atanasie cel Mare. Sus,în cer, slobod, şi jos înscris în condici! Sus Fiu, şi jos rob! Sus împărat, şi jos slujitor! Sus bogat, şi jos sărac! Sus preaslăvit, şi jos numărat între datornici! Sus având scaun dumnezeiesc, şi jos odihnindu-Se în peşteră sărăcăcioasă! … Cine nu se va minuna? … Cel ce dezleagătoate Se înfaşă, Cel ce hrăneşte era hrănit, Cel necuprins Se vedea prunc … O preaslăvite lucruri! Elisaveta a născut în casă luminată, iar Fecioara a născut în peşteră mică. Ioan pe pat, iar Domnul în iesle! Nu fără rost s-a făcut naşterea Domnului din fecioară, ci Se naşte în chip minunat ca să-l îndrepteze pe Adam cel întâi zidit…”[2]

Iubiţi credincioşi,

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu nu este pentru noi creştinii doar o importantă filă de istorie, pe care acum o comemorăm încercând sentimente de bucurie, ci ea este o actualizare tainică a acestui eveniment deosebit al vieţii lui Hristos, de trăirea căruia ne împărtăşim real atunci când intrăm şi şedem cu El la Cina Euharistică a Sfintei Liturghii. Aceasta este perspectiva din care toţi Părinţii Bisericii au vorbit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu încercând prin analogii să redea adâncimea tainei praznicului Naşterii Domnului, folosind expresii care înfățișează, prin contrast, necuprinsul cu mintea omenească al lucrării lui Dumnezeu în întreaga iconomie a întrupării: „Taină străină şi neobişnuită văd, Cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim!”, cântăm cu bucurie în aceste zile împreună cu Sfântul Cosma Melodul[3]. Toate cântările Bisericii ne îndeamnă „să ne curăţim simţirile” şi să ne întoarcem ochii minţii către Pruncul Cel născut în Betleemul Iudeii pentru a vedea că, prin venirea Sa în lume, Hristos le arată pe toate a fi taine şi că tot ce avem sunt daruri ale Sale, care au menirea de a fi întoarse îmbogăţite Ziditorului. Astfel, taină este Fecioara de Dumnezeu Născătoare, Maică şi Fecioarăîn acelaşi timp, care a născut în mod mai presus de fire. Taină este familia sfântăîn care Mântuitorul S-a născut. Taină este risipirea nedumeririidreptului Iosifşi chemarea lui de a fi ocrotitorul Stăpânului a toate şi martor al fecioriei Maicii Domnului. Taină este venirea magilor, care se lasă povăţuiţi de stea şi care nu caută un Stăpânîmbrăcat în haine scumpe, ci aduc daruri Pruncului ceresc născut în ieslea Betleemului.

Toate aceste lucrări tainice ne arată chipul cel minunat în care Dumnezeu lucrează tainic, nevăzut în lumea noastră văzută. „Astăzi S-a născut vouă Mântuitorul, şi acesta vă este semnul: Veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12), le spun îngerii păstorilor. Aşa a prevăzut Dumnezeu în planul Său cel veşnic, să vină în lume ca un Prunc tânăr, un Copil nevinovat Ce Se naşte în sărăcie într-o iesle, dintr-o Fecioară curată şi Care este ocrotit de un drept cu viaţă sfântă. Cel Preaînalt a venit la noi altfel decât a făcut-o în Vechiul Testament, nu în tunete şi în fulgere ca pe Muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit, născut dintr-o Fecioară Preacurată, arătându-nedelicateţea iubirii Sale. Dumnezeu nu a renunţat, prin chenoză, prin micşorarea Sa, la cinstea care I se cuvine Fiului Său, ci, pentru a cuprinde în Sine întreaga fiinţă umană, S-a arătat în lume într-un mod plin de gingăşie şi delicateţe, sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie şi simplitate, pentru a ne găsi pe noi, cei aflaţi întru întuneric şi în umbra morţii, pentru a ne dărui blândeţea, smerenia, simplitatea şi nerăutatea Sa. Iată, semn ni s-a dat nouă astăzi: Prunc dumnezeiesc aflăm în ieslea simplă şi sărăcăcioasă, Prunc plin de bunătate, Care este bucuria mare a Bisericii, Prunc nou, Care S-a născut plin de tărie şi de pricepere, căci este „Dumnezeu tare, stăpânitor, Domn al păcii” (Isaia 9, 5), Prunc plin de curăţie şi de iubire jertfelnică, venit în lume în chip smerit şi încins cu scutece ca să ne slujească nouă.

Iubiţi credincioşi,

Hristos a venit în lume pentru a ne arăta tainele mari ale vieţii noastre, taine mari pe care le trăim, dar adesea nu le conştientizăm a fi daruri cereşti ce trebuie întoarse, prin mulţumire şi recunoştinţă continuă, Ziditorului.

Taina Întrupării, prin Familia Sfântă, sfinţeşte şi temeiniceşte Taina Familiei creştine, prin modelul desăvârşit al membrilor ei, părinţi şi copii. Copiii sunt taina vieţii noastre, sunt modul în care Dumnezeu Îşi arată iubirea Sa nemărginită în familiile noastre, sunt darul ceresc ce sfinţeşte viaţa şi casele noastre. Ei sunt proba de foc a iubirii noastre. Fără copii, iubirea noastră de părinţi rămâne egoistă şi fără nicio împlinire.

Aceste făpturi gingaşe, create după chipul lui Dumnezeu şi trimise în dar familiilor noastre, copiiiau nevoie mai întâi de mame primitoare şi iubitoare,care îşi doresc copii şi se dăruiesc acestora şi familiei cu preţul vieţii lor, după modelul deplin al dăruirii Fecioarei Maria:„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Copiii rânduiţi de Dumnezeu au nevoie şi de taţiplini de credinţă, înţelepciune şi devotament, pentru a ocroti familia întreagă şi a se îngriji de creşterea şi educaţia lor.

Taina Crăciunului, cu bucuria ei cerească, se poate împlini şi repeta şi în familiile noastre. Mereu putem să Îl avem pe Hristos Prunc în casele noastre. Mereu putem ajunge mame devotate şi părinţi plini de iubire jertfelnică. Darul lui Dumnezeu, al unei noi vieţi dăruite familiei şi lumii, în acelaşi timp, este un dar nepreţuit.Acolo unde vine darul lui Dumnezeu viaţa omului se transformă în rai.„Peştera”casei noastre se face cer. În „staulul”nostru sărăcăcios vor veni „magii” cu daruri. „Irod cel crud”, vrăjmaşul lumii acesteia, nu va putea să ne omoare odorul ceresc. Atât doar se cere de la noi: să nu refuzăm şi să nu lepădăm darurile lui Dumnezeu. De restul se va îngriji El, aşa cum El a făgăduit. Chiar în mijlocul celor mai mari greutăţi materiale, noi trebuie să lăsăm darul lui Dumnezeu să vină în casele noastre.

Prin copii, Dumnezeu ne face nouă o mare cinste, căci El Însuşi creează sufletul fiecărui prunc şi îl trimite în dar mamei care va naşte. De aceea, omorârea pruncului nenăscut este un păcat de moarte, o respingere şi o dispreţuire totală aduse Creatorului, trimiţându-I înapoi darul iubirii Sale. De aici vor veni suferinţele fizice şi bolile incurabile purtate de astfel de mame. De nimic nu se întristează Dumnezeu atât de mult ca de refuzul darului vieţii, prin omorârea unui suflet nevinovat.

Iubiţi credincioşi,

Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării.

În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie.

Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?

Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!

Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale învăţământul religios — un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţiaş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinucidereaun act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moraleste o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoalăşi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri crescuţi în familii creştine au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită.

Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine.

Iubiţi credincioşi,

Naşterea Domnului este sărbătoarea coborârii lui Dumnezeu la noi, a locuirii lui Dumnezeu în şi printre oameni. Biserica ne îndeamnă să ne bucurăm nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumeşte, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stăpânului, nu în ospeţe şi necumpătări, ci în bucuria Duhului Sfânt, pentru ca Pruncul tânăr născut în ieslea Betleemului să Se nască pururi şi să crească în inimile noastre prin împărtăşirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin vieţuire curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, iubiţi credincioşi, să devenim copii, să ne întoarcem în noi înşine, să descoperim pe Hristos Pruncul din inimile noastre, să ne curăţăm de patimi, să vieţuim aşa cum ne-a învăţat Pruncul dumnezeiesc şi astfel cu un glas toţi să cântăm cântarea dulce a Bisericii noastre:

„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Că pentru noi, Dumnezeu este între oameni; pentru firea cea stricată, Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi; pentru cei nemulţumitori, Făcătorul de bine; pentru cei robiţi, Slobozitorul; pentru cei ce şedeau întru întuneric, Soarele dreptăţii; pe cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către Acesta să strigăm: Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”[4]

Sărbători fericite!

Un An Nou binecuvântat!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

‡ Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1]Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos , PG 56, 385BC.

[2]Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt despre înscrierea Preacuratei Fecioare şi despre dreptul Iosif , PG 28, 945CD.

[3] Irmosul Cântării a 9-a, „ Canonul Naşterii Domnului”, Mineiul pe Decembrie, Bucureşti, 2005, p. 445.

[4]Sfântul Vasile cel Mare, Omilia la Sfânta Iulita , PG 31, 253BC; Stihira laudelor glasului 7, Octoihul mic, Sibiu, 1991, p. 125.

La colindat – tu nu ești singur

Activitati copii, Sarbatori No comments
featured image

Din biserică, în seara de Ajun, am pornit cu magii și păstorii, să ducem vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos, împreună cu copiii pe la casele celor pe care i-am știut mai singuri. Acest colind va fi primul pas dintr-un proiect concurs în cadrul Patriarhiei Române, prin care încercăm să fim alături de cei mai oropsiți, dar în același timp să cultivăm în sufletele cele mai tinere, virtuțile evanghelice! În final fiecare trebuie să simtă că nu este și că nu rămâne singur! Dumnezeu este cu noi!

Ajunul Crăciunului

Activitati copii, Junii Braşovecheni, Sarbatori No comments
featured image

O seară mult așteptată! În timpul slujbei de seară, copii și părinți au împodobit bradul din biserică, cu podoabele create de copii la activitățile din această toamnă de la biserică. La final s-a colindat. Primul colind a fost adus de Junii Brașovecheni, apoi am colindat cu toții!

colind juni

Sf Andrei și 1 Decembrie

Activitati copii, Sarbatori No comments
featured image

Timp de trei săptămâni, copiii din parohie s-au pregătit să întâmpine Ziua Națională a României cum se cuvine. Această pregătire a fost de bun augur Duminică 30 Noiembrie, la finalul Sfintei Liturghii, când, copiii au intonat imnul național, au cântat cântece patriotice și au colindat. O zi de sărbătoare marcată de costume populare, dar mai ales de bucurie în suflet! La mulți ani, români!

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Sarbatori No comments
featured image

La slujba Sfantului Maslu este o alcatuire, o rugaciune catre Maica Domnului, cu urmatorul cuprins: „Pe tine, preacuratul palat al Imparatului ceresc, ceea ce esti multlaudata, te rog, curateste-mi mintea mea cea intunecata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al dumnezeiestii Treimi, ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu, netrebnicul robul tau”.

Aceasta rugaciune ne pune in atentie maretia Maicii Domnului. O numim pe Maica Domnului „palat preacurat al Imparatului ceresc”; o numim pe Maica Domnului „multlaudata”. Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului sa fie curatita mintea noastra „de tot felul de pacate”, dorim sa fie facuta mintea noastra „locas infrumusetat al dumnezeiestii Treimi”. Cerem aceasta „ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata”. Avem in vedere maretii ale Maicii Domnului pe care ni le pune in atentie Sfanta noastra Biserica, dar pe care noi nu le putem intelege si nu le putem pretui la masura lor, pentru ca nu avem conditiile ca sa stam cu admiratie in fata Maicii Domnului.

O stim pe Maica Domnului „palat al Imparatului ceresc”, o stim „multlaudata”, o stim mijlocitoare, infrumusetatoare de suflet, stim ca are putere si mila, stim ca are marire, stim ca toate acestea trebuie luate in seama. Pentru toate acestea trebuie sa-i aducem lauda Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru ca lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi intelese numai din puterea omului.

Maica Domnului este Maica Dumnezeului nostru, este cea aleasa de Dumnezeu ca prin ea sa vina in lumea aceasta Fiul Sau. Este cea care L-a purtat in pantecele sau pe Mantuitorul lumii, este cea care L-a nascut pe Cel ce este om adevarat si Dumnezeu adevarat. Maica Domnului este mama Mantuitorului nostru si atunci este multlaudata; nu este nimeni in lumea aceasta ca Maica Domnului, nimeni nu are masurile Maicii Domnului. Iar masurile Maicii Domnului sunt mari, pentru ca ea este in legatura cu Treimea cea dumnezeiasca, cu puterea care a umbrit-o, cu Duhul Sfant care S-a pogorat peste ea, cu Fiul ei si Dumnezeul nostru pe care L-a nascut. Ea este locas al Preasfintei Treimi. Este marirea a toata lumea, care din oameni a rasarit si pe Cuvantul L-a nascut. Este „mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui”. Este „mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare, decat serafimii”, fiindca este Maica Dumnezeului nostru. Pe toate acestea noi le spunem cu cuvantul. Am vrea sa le intelegem cu gandul si sa le traim cu simtirea, dar din puterea noastra nu putem face aceasta decat la masurile noastre, si atunci cerem de la Maica Domnului ajutor sa intelegem si sa laudam marirea ei, puterea ei, mila ei.

Ar trebui sa avem mereu astfel de ganduri si e bine sa le avem macar la sarbatorile Maicii Domnului, cinci fiind acestea: Nasterea Maicii Domnului in 8 Septembrie, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, in 21 Noiembrie, Soborul Maicii Domnului, in 26 Decembrie, Bunavestire, in 25 Martie, si Adormirea Maicii Domnului, in 15 August. Dar noi ne intalnim cu Maica Domnului si in alte zile la slujbele noastre, cand zicem: „Spaimantatu-s-au toate de dumnezeiasca marirea ta, ca tu, Fecioara neispitita de nunta, ai avut in pantece pe Dumnezeu Cel peste toate si ai nascut Fiu pe Cel fara de ani, pe Cel ce daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine”.

Ne gandim la Maica Domnului in timpul sfintelor slujbe, cand auzim: „Pe preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim”. Ne gandim la Maica Domnului cand auzim la sfintele slujbe: „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, intru cantari cinstindu-o, sa o marim”.

Ne gandim la Maica Domnului cand ni se spune: „Pe tine, preacuratul palat al Imparatului ceresc, ceea ce esti multlaudata”. Ne gandim la Maica Domnului cand se spun cuvintele: „De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc; ceea ce esti biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut Cel ce este mai inainte de veci. Ca bratul tau – scaun l-a facut si pantecele tau mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de har, toata faptura, marire tie!”. Ne gandim la Maica Domnului ca la ceea ce este mai presus de minte si de cuvant, caci ni se spune: „Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani, credinciosii, te marim”.

Astazi, la sarbatoarea aceasta, ne gandim la legatura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim. Templul din Ierusalim era un locas sfant, ceea ce aveau evreii mai de capetenie, mai inalt, mai deosebit, un fel de cer pe pamant, un fel de loc in care se uneste cerul cu pamantul. Dorinta evreilor era ca fiecare sa ajunga la Templul din Ierusalim. Acolo, dupa Traditia Bisericii, preasfanta Fecioara Maria a stat 12 ani si fost educata impreuna cu alte fecioare, pana la varsta de 15 ani. Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar in el era o incapere mai presus decat orice in aceasta lume. Acolo era Chivotul Legii, in care erau cele doua Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odraslise, era un vas cu mana din cea care cazuse spre hrana evreilor in pustie, dupa ce trecusera Marea Rosie, cand au fost eliberati din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile intinse peste Chivotul Legii… Acolo nu intra decat o data pe an, singur, arhiereul. In credinta Bisericii noastre este si adevarul ca Maica Domnului a stat in aceasta incapere, vreme indelungata, desi sunt unii care spun ca lucrul acesta era cu neputinta. Si totusi, Biserica noastra zice, in alcatuirile ei de slujba: „Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, maimarele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”.

Nu trebuie sa fim incurcati in gandurile noastre de astfel de nepotriviri, ci trebuie sa stim ca daca lucrul acesta n-a fost cu putinta in chip obisnuit, a fost cu putinta in chip mai presus de fire. In Epistola catre Evrei a Sfantului Apostol Pavel este scris ca Domnul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel vesnic, n-a intrat niciodata intr-o Sfanta a Sfintelor facuta de mana omeneasca. Si totusi a intrat in Sfanta Sfintelor, in Sfanta Sfintelor pe care o inchipuia Sfanta Sfintelor de aici, de pe pamant. Sigur, asa a fost si cu Maica Domnului. Maica Domnului, cea pregatita ca sa-L nasca pe Mantuitorul lumii, cea pregatita ca in pantecele ei sa se uneasca firea omeneasca cu firea dumnezeiasca in Mantuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat si ea in Sfanta Sfintelor – prin viata ei, prin gandurile ei, prin maretiile ei, prin darurile ei. A intrat in Sfanta Sfintelor care este smerenia, pentru ca la Bunavestire a zis catre ingerul binevestitor „Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau!” (Luca 1, 38), iar Sfanta Elisabeta i-a zis: Binecuvantat este rodul pantecelui tau!” (Luca 1, 42).

Toate acestea s-au intamplat avand-o in vedere pe Maica Domnului, care este „mai inalta decat cerurile” si, daca este mai inalta decat cerurile Bisericii noastre, daca este mai curata decat stralucirile soarelui, sigur ca prin aceasta a intrat in Sfanta Sfintelor nefacuta de mana omeneasca – prin viata ei, prin ceea ce purta in suflet, prin ceea ce a avut in gandurile ei cand se pregatea sa nasca pe Mantuitorul, prin ceea ce a gandit, prin ceea ce a simtit cand L-a purtat in pantecele ei pe Mantuitorul lumii.

Maica Domnului, ea insasi este Sfanta a sfintilor, Sfanta mai inalta decat toti sfintii. La masurile Maicii Domnului nu exista nici un sfant. Noi asa o cinstim pe Maica Domnului, ca pe cea mai inalta dintre toti sfintii, ca pe cea mai aleasa, ca pe ceea ce este unica in lumea aceasta. Daca ea a fost inchipuita de Sfanta Sfintelor, de incaperea aceea din Templul din Ierusalim in care nu putea sa intre decat o data pe an singur arhiereul, daca a fost inchipuita de Sfanta Sfintelor, atunci este ea insasi Sfanta a Sfintelor. Biserica noastra ne-o prezinta ca fiind un „sicriu insufletit”, un chivot: „Ca de un sicriu insufletit, ca de un chivot insufletit al lui Dumnezeu, nicicum sa nu se atinga mana necredinciosilor, iar buzele credinciosilor, fara tacere glasul ingerului strigand, cu bucurie sa zica:

Bucura-te, cea plina de dar, Domnul este cu tine!”.

Asa a zis ingerul, asa zicem si noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului asa cum ne-o prezinta Biserica, o tinem in sufletul nostru cu evlavia cata o avem si ne silim sa urmam exemplul Maicii Domnului in supunerea fata de Mantuitorul, in grija fata de oameni, in tacerea care se desprinde din faptul ca avem atat de putine cuvinte ale Maicii Domnului in Sfanta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuinta de ajutorul ei si, stiind ca Maica Domnului nu este numai mama Mantuitorului, ci si mama noastra, ne gandim si la insusirile de mama pe care le are preasfanta Fecioara Maria fata de credinciosii care fac ceea ce a zis ea sa faca, adica asculta de Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Sa-I multumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri ale Bisericii noastre, sa multumim lui Dumnezeu pentru faptul ca Maica Domnului este si mama noastra. Sa multumim lui Dumnezeu pentru faptul ca avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, sa multumim lui Dumnezeu ca avem pe Maica Domnului ajutatoarea noastra. Sa nu uitam ca „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugaciunea”, si sa avem incredere in ajutorul ei. Sa-i urmam cat putem exemplul, ca sa avem si noi parte de binecuvantarea Domnul nostru Iisus Hristos acum si pururea, amin!

Parintele Teofil Paraian

Cronica verii şi a toamnei

Activitati copii, Anunturi, Sarbatori, Uncategorized No comments
featured image

Deşi nu am ţinut pasul cu lumea virtuală pentru a fii vii şi aici, am trăit din plin bucuria vieţii din lumea reală. Parohia noastră şi-a desfăşurat activitatea bogată atât de intens încât nu a lăsat timp pentru imprimarea lor în acest spaţiu virtual. Cu toate acestea acum vom încerca să scrijelim evenimentele mai memorabile din această perioadă ca o mărturie a vivacităţii noastre.

 

Hramul Bisericii – Adormirea Maicii Domnului

20140815_114917

La mijlocul lui august am serbat cel mai frumos eveniment al bisericii noastre, cel care ne leagă adânc cu ctitorii Sfântului nostru Locaş, hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Astfel de Sfântă Mărie Mare, ne-am adăpostit cu toţii în sânul bisericii Maicii Domnului din Braşovul Vechi, apărătoarea şi protectoarea noastră. Ne-am bucurat în slujire de sobor, la strană cântând angelic grupul vocal Anatoly. I-am pomenit pe ctitorii bisericii noastre şi pe cei din neam adormiţi sub numele Maicii Domnului. La finalul Sfintei Liturghii credincioşii au fost mirunşi şi au primit un pliant cu istoricul bisericii, colivă şi din partea unor credincioşi sarmale. Cu ocazia acestui eveniment s-au împărţit 400 de pachete puse la dispoziţie de SC Titan Comerţ SRL prin bunăvoinţa domnului Nicu Goarnă, şi s-a organizat o agapă la care au fost invitaţi preoţii participanţi, Consiliul Parohial, Comitetul Parohial şi angajaţii bisericii cu familiile lor.

 

Sfinţii Brâncoveni

 

dscn6252La 16 august în fiecare an sunt pomeniţi aceşti mari martiri ai neamului şi credinţei româneşti, dar mai ales în acest an în care se împlinesc 300 de ani de la martiriul lor. Patriarhia Română a marcat acest an în chip deosebit, iar parohia noastră a participat şi ea la aceste evenimente. De pildă, la vizita Patriarhală cu moaştele Sfinţilor Brâncoveni de la Mănăstirea Sâmbăta au participat nu mai puţin de 42 de credincioşi însoţiţi de Părintele Puia Constantin, transportul fiind pus la dispoziţie de biserică. Dar cea mai mare cinstire a fost slujirea Sfintei Liturghii întru pomenirea lor, şi în bucuria jertfei lor pilduitoare.

 

 

 

 

Sfinţirea Icoanei Adormirii Maicii Domnului

20140908_191232 20140906_211814

Deasupra porţii de intrare în curtea casei parohiale, un cadru liber îşi aştepta împlinirea. Aceasta a venit la începutul lunii septembrie când un tânăr artist a finalizat în mozaic icoana hramului bisericii. Ticuşan Rareş George a dat braşovenilor un nou simbol al celei care este numită Protectoarea Braşovului, icoana în mozaic a Adormiriii Maicii Domnului. Momentul împlinirii acestei lucrări a venit ad hoc la ceas de seară după slujba de seară, când toţi cei prezenţi la slujbă am ieşit la sfinţirea icoanei. A fost un moment unic, tainic şi frumos!

 

Ajutoare pentru sinistraţi

 

Inundaţiile de la începutul lui septembrie şi ravagiile lor au mişcat inimile braşovenilor, care fiecare după putere au adus din prisosul sau din lipsurile lor ajutoare la biserică. Astfel trei biserici din Braşov: Adormirea Maicii Domnului din Cetate, Bunavestire, „de la parc” şi Adormirea Maicii Domnului din Braşovul Vechi au strâns şi au selectat ajutoare. De transportul lor s-a ocupat biserica noastră care a solicitat ajutorul unuia din credincioşii noştri. Prin bunăvoinţa acestuia şi cu osteneala lui personală ajutoarele au fost încărcate, transportate şi descărcate la parohia Vaideeni II din protopopiatul Horezu, judeţul Vâlcea. Concluziile noastre după această experinţă este ca pe viitor, efortul să fie concentrat pe mâncare neperisabilă, pături, saltele, bani, şi mai puţin pe haine, care multe au fost rupte, murdare şi a necesitat o muncă în plus din partea noastră. Dumnezeu să răsplătească cu harul său efortul tuturor.

20141004_084827

 

 

 

 

 

Activităţile cu copiii

20141026_171134

O dată cu începerea şcolii am reluat şi noi activităţile cu copiii din fiecare duminică. În lunile septembrie şi octombrie activităţile au fost concentrate pe lucrurile făurite de mânuţele lor. În luna noiembrie dezvoltăm sentimentul patriotic, pregătindu-ne de Ziua Naţională cu cântece şi joc.

 

 

 

Naşterea de sus

 

A zis Domnul: De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va avea Viaţă în el!

Deşi am bucuria de a naşte pe mulţi a doua oară, şi particip tainic la scrierea numelor lor în cartea veşniciei, şi fiecare botez este special, unic şi irepetabil; am avut parte de un botez mai deosebit: a 12 copiii ai aceleiaşi familii. Nu are sens să explicăm cum de nu au fost botezaţi până acum, cum s-au mobilizat credincioşii pentru a deveni naşi, şi alte aspecte omeneşti… vreau doar să remarc taina acelui moment unic din viaţa mea. Fiind prins în slujire nu am avut răgaz să remarc clipa, până la momentul înconjurării cristelniţei, când ridicând privirea şi gândul am realizat că nu mai sunt pe pământ… cădelniţă, cânt, horă, lumini, lacrimi de bucurie… am pătruns în alt moment, în altă lume, în altă clipă: – Dumnezeu îşi făurea lumea.

SAMSUNG CSC

 

Grădina Învierii

20141107_165412 20141005_081256

 

 

 

 

 

Unul din proiectele expuse în acest site, privea lucrările de reparaţii necesare în cimitir. Din mila lui Dumnezeu, această toamnă a adus cu bun augur începerea lor. Deşi nu sunt finalizate, lucrările de până acum sunt observabile. Astfel menţionăm reparaţiile gardului şi asfaltarea aleilor principale. Mulţumim celor care prin jertfelnicia lor îi cinstesc pe cei care sunt sus în cer. Nu am fi reuşit fără sprijinul dărniciei lor, voluntare şi discrete. Dumnezeu să vă răsplătească jertfa în numele celor dragi care au adormit întru Domnul!

20141107_165307 20141005_081142

 

 

 

 

 

 

Luminile de dincolo de mormânt

20140815_114922

 

1 Noiembrie  s-a potrivit să fie într-o zi de sâmbătă, astfel fiind pomeniţi cei adormiţi şi în apus şi în răsărit, în aceeaşi zi. Acest fapt ne-a pus în faţă pomenirea morţilor aşa cum o ştiiam noi şi halloween. Două celebrări în antiteză, şi două celebrări pe segmente de vârstă diferite. Maturii şi seniori pomenidu-i pe cei dragi, şi tinerii mascaţi în făpturi hidoase la grădiniţă, şcoală şi în spaţii de distracţii.

Nu am putut să rămân indiferent şi fără mâhnire în constatarea că şcoala şi părinţii induc copiilor şi tinerilor o abordare străină de spiritualitatea noastră, şi că au lipsit aproape cu desăvârşire de la pomenirea din biserică şi cimitire.

Halloween-Kids-Costumes-4 parastas_ioanid

 

 

Care este diferenţa de educaţie şi de percepţie a celor două perspective?

Este următoarea: – în lumea ortodoxă pomenirea celor adormiţi este una personală. Îi pomenim pe cei dragi ai noştrii, pe părinţi, fraţi, surori, uneori chiar copii. Este o legătură vie. Este felul în care stăm cu ei şi vieţuim cu ei mai departe. Este forma de manifestare a dragostei noastre. Întâlnirea este în rugăciune, în lacrimi, cu flori şi lumânări ca simbol a luminii lor de dincolo de mormânt, dar şi ca luminare a căii lor spre cer, dincolo de întunericul morţii, în drumul spre lumina vieţii.

În sărbătorirea apuseană a halloween-ului, este o privire macabra şi impersonală asupra trupului cadavric impersonal a unui necunoscut. O dispreţuire a morţii şi a morţilor. Este o înfăţişare a lumii cadavrerice a trupurilor în putrefracţie, care este scoasă la suprafaţă, şi este pusă într-o scenă, pentru mine, ca preot ortodox, de-a dreptul demonică.

Cultivând o astfel de perspectivă în copiii noştri, în final ne defavorizăm pe noi, deoarece le inducem frică faţă de rămăşiţele noastre, le vor dispreţui, şi nu vom mai fi părinţii lor dragi de acum răposaţi, ci doar nişte leşuri ce o să le repugnă.

Dar dacă vom cultiva dragostea faţă de adormiţi aşa cum au făcut părinţii noştri, atunci le vom da şansa copiilor noştri să împlinească şi după ce nu vom mai fi porunca a cincea din lege: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să îţi fie bine şi să trăieşti mulţi, şi fericiţi ani, pe pământ!

Pogorârea Duhului Sfânt-Rusaliile

Duminici, Sarbatori No comments
featured image

Pentru aceasta sarbatoare va propun predica Sfântului Nicolae Velimirovici:

In ziua cea din urma – ziua cea mare a sarbatorii – Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit.

Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul. Iar altii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos? N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din samanta lui David si din Betleem, cetatea lui David? Si s-a facut dezbinare in multime pentru El. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mainile pe El. Deci slugile au venit la arhierei si farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus? Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om. Si le-au raspuns deci fariseii: Nu cumva ati fost si voi amagiti? Nu cumva a crezut in El cineva dintre capetenii sau dintre farisei? Dar multimea aceasta, care nu cunostea Legea, este blestemata! A zis catre ei Nicodim, cel ce venise mai inainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intai si nu stie ce a facut? Ei au raspuns si i-au zis: Nu cumva si tu esti din Galileea? Cerceteaza si vezi ca din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Iar Iisus S-a dus la Muntele Maslinilor. Dar dimineata iarasi a venit la templu, si tot poporul venea la El; si El, sezand, ii invata.

Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitorii iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa. Si erau uimiti toti si se minunau, zicand: Iata, nu sunt acestia care vorbesc toti galileieni? Si cum auzim noi fiecare limba noastra in care ne-am nascut? Parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia, in Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei cea de langa Cirene, si romanii in treacat, iudei si prozeliti, cretani si arabi, ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!

Cand se seamana samanta, puterea caldurii si a luminii trebuie sa patrunda inauntru ca s-o faca creasca.

Cand se planteaza pomul, puterea vantului trebuie sa vina ca sa-l faca puternic si sa-si intareasca radacina.

Cand gospodarul isi construieste casa, el cauta puterea rugaciunii, ca sa-i sfinteasca casa.

Domnul nostru Iisus Hristos a semanat samanta de cel mai mare pret in campul lumii acesteia. Trebuia sa vina puterea Sfantului Duh, ca sa-i dea caldura si lumina, si sa o faca sa creasca.

Dumnezeu Fiul a semanat Pomul Vietii in campurile deserte si necultivate ale mortii. Trebuia ca vartejul puternic al Duhului sa respire in el, ca sa intemeieze Pomul Vietii.
Intelepciunea lui Dumnezeu de dinaintea vesniciei se facuse salasuri de suflete alese ale oamenilor. Puterea si intelepciunea Duhului lui Dumnezeu trebuia sa pogoare in acest salas si sa-l sfinteasca.

Mirele Dumnezeiesc Isi alesese Mireasa Sa, Biserica sufletelor curate, si Duhul bucuriei vesnice trebuia sa pogoare ca sa uneasca cerul si pamantul cu un inel, si sa invesmanteze Mireasa in haina de nunta.

Toate urmau sa se intample asa cum au fost proorocite. Duhul Sfant a fost fagaduit si Duhul Sfant a venit. Cine putea sa fagaduiasca venirea pe pamant a Duhului Atotputernic afara numai de Cel care stia ca Duhul va face ascultare si va veni? Si cui va putea sa dea asemenea ascultare grabnica daca nu Celui Unuia fata de care El are iubire desavarsita?

O, cat de desavarsita este iubirea binevoitoare, ca sa arate ascultare desavarsita! Aceasta iubire desavarsita nu se poate arata desavarsit in nici un alt chip decat numai in ascultare desavarsita. Iubirea este cu grija mare in toata vremea si in tot ceasul, si cu dorinta si graba de a asculta pe cel iubit. Si din ascultare desavarsita vine, ca un izvor de lapte si miere, bucurie desavarsita, care face iubirea un lucru frumos.

Tatal are iubire desavarsita pentru Fiul si Duhul Sfant; Fiul are iubire desavarsita pentru Tatal si pentru Duhul; si Duhul are iubire desavarsita pentru Tatal si pentru Fiul. Datorita acestei iubiri desavarsite, Tatal este Slujitorul grabnic al Fiului si al Duhului, tot asa cum este Fiul fata de Tatal si de Duhul, si Duhul fata de Tatal si de Fiul. Iubirea desavarsita Il face pe Tatal slujitor desavarsit al Fiului si al Duhului; asa cum face Fiul Tatalui si Duhului, si Duhul Tatalui si Fiului. Precum nici un fel de iubire din lumea zidita nu se poate asemana cu iubirea impartasita de catre fiecare dintre Persoanele Dumnezeiesti, tot asa nici o ascultare nu poate fi asemenea ascultarii lor, Una de Cealalta Persoana.

“Lucrul pe care Mi L-ai dat sa-l fac, l-am savarsit” (Ioan 17:4); “Faca-se voia Ta” (Matei 6:10). Nu arata aceste cuvinte ascultarea desavarsita a Fiului fata de Tatal?

“Parinte … Eu stiam ca intotdeauna Ma asculti” (Ioan 11:41-42), a spus Domnul cand l-a inviat pe Lazar; si mai tarziu, El a strigat cu un prilej oarecare: “Parinte, preaslaveste-Ti numele!” Atunci a venit glas din cer: “Si L-am preaslavit si iarasi Il voi preaslavi” (Ioan 12:28). Nu arata toate astea ascultarea desavarsita a Tatalui fata de Fiul?

“Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua, ca sa fie cu voi in veac” (Ioan 14:16); “Iar cand va veni Mangaietorul, … Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (15:26). Si intr-adevar, in a cincizecea zi dupa Inviere, Mangaietorul, Duhul adevarului, S-a pogorat peste cei carora El le fagaduise. Nu arata aceasta, ascultare desavarsita fata de Fiul?

Porunca mantuitoare pe care Apostolul Pavel o randuieste tuturor credinciosilor: “in cinste, unii altora dati-va intaietate” (Romani 12:10), se savarseste intru desavarsirea ei intre Persoanele Sfintei Treimi. Fiecare Persoana Se sarguieste sa dea cinste mai mare celorlalte doua decat Siesi; asa cum fiecare doreste, prin ascultare, sa Se faca pe Sine mai mic decat celelalte doua. Si daca nu s-ar arata aceasta nazuinta dulce si sfanta prin fiecare dintre aceste Persoane Dumnezeiasti cinstind pe celelalte doua si micsorandu-Se pe Sine prin ascultare, pornind din iubirea nemarginita pe care o are fiecare Persoana fata de celelalte doua, atunci Dumnezeirea Treimica ar ajunge o Persoana fara identitate.

Deci, din iubirea nemarginita pe care Duhul Sfant o are pentru Fiul, Duhul S-a grabit sa pogoare la vremea potrivita peste Apostoli. Fiul stia cu siguranta ca Sfantul Duh Il va asculta pe El, si de aceea El a facut fagaduinta sigura de pogorare a Duhului peste Apostoli. “Voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus” (Luca 24:49), a poruncit Domnul Apostolilor Sai. Sa nu intrebati cum a cunoscut Domnul nostru Iisus Hristos de mai inainte ca aceasta putere de sus, Duhul Sfant, voia sa Se pogoare peste ucenicii Sai. Domnul nu numai ca stia de mai inainte aceasta, dar El stie toate celelalte care urmeaza sa se intample pana la sfarsitul veacurilor si dupa acest sfarsit. Dar daca patrunzi mai adanc cu osebire in launtrul acestei intamplari, veti vedea ca aceasta cunoastere mai dinainte si proorocire a Domnului despre pogorarea Duhului Sfant este o cunoastere mai dinainte si o proorocire numai in masura in care se refera la fapta din afara a acelei pogorari: nu se refera la acceptarea si vointa Duhului de a face Voia Fiului, si de a Se pogori. Caci inainte de a vorbi Domnul de pogorarea Duhului, El deja avea invoirea grabnica si de buna voie a Duhului la aceasta. De fapt, Duhul Sfant vorbise prin Domnul despre pogorarea Sa.

Caci nu se spune in Evanghelie ca Iisus era plin de Duh Sfant (Luca 4:1)? Iar in Nazaret, Domnul nostru Iisus Hristos nu a adeverit ca se implinise in El proorocia lui Isaia: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor” (Luca 4:18)? Iata ca este lamurit ca Fiul se afla in unime nedespartita cu Duhul Sfant si cu Tatal, in impartasire desavarsita de iubire, ascultare si bucurie. Ungerea cu mir de catre Duhul dovedeste prezenta reala si vie a Duhului intr-o persoana. Atunci, de unde putea Cel Uns cu Mir sa spuna ceva despre Duhul Insusi, si Duhul sa nu stie; sau sa fagaduiasca impreuna lucrare cu acest Duh, si Duhul sa nu fie de acord dinainte? Evanghelia de astazi arata si faptul ca Duhul Sfant se afla in Domnul Iisus, precum si faptul ca El se afla in impartasire desavarsita cu Domnul Iisus, referitor la fiecare cuvant, fiecare lucrare si fiecare fagaduinta a Domnului.

Iar in ziua cea din urma – ziua cea mare a sarbatorii – Iisus a stat intre ei si a strigat zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Aceasta sarbatoare este Sarbatoarea Cortului, care se sarbatoreste toamna spre pomenirea zidirii corturilor din pustie din timpul calatoriei iudeilor prin pustiu. Aceasta sarbatoare era sarbatorita in luna a saptea potrivit socotelii iudaice, corespunzator lunii noastre septembrie, si era sarbatoare a bucuriei (Levitic 23:24; Deuteronom 16:13-14). S-a sarbatorit vreme de sapte zile, si ultima zi trebuie sa fi fost cu totul mareata, fiind numita “mare”. “Daca inseteaza cineva”, a strigat Domnul, “sa vina la Mine si sa bea”. In Ierusalimul cel desert, era greu sa gasesti apa pentru multimile de oameni obisnuiti. Sacagiii carau apa de la fantana Siloamului de la care gospodarii luau apa in vasele lor. Ce L-a indemnat pe Domnul sa vorbeasca despre sete si apa? Probabil ca oamenii se plangeau de sete; probabil ca El Se uita la sacagiii care carau cu mare osteneala cobilitele lor grele cu apa din dealul Siloamului pana pe dealul Moriah, unde se afla Templul; sau probabil situatia ca era ziua cea din urma, si Domnul a vrut sa foloseasca timpul ca sa aduca ideea setei duhovnicesti oamenilor cu inimi invartosate, si ca sa le dea lor bautura duhovniceasca. Domnul spusese femeii samarinence: “Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va inseta in veac” (Ioan 4:14). Si El Se gandeste acum la aceeasi apa datatoare de viata, duhovniceasca, intrucat El cheama pe fiecare om insetat: “sa vina la Mine si sa bea!”

“Cel care crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui.” (Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit.) Mai presus de toate Domnul arata nevoia credintei in El. El a fagaduit rasplata numai celor care au o credinta in El, si asta inseamna numai precum a scris Scriptura. Oamenii nu vor crede in El ca intr-unul dintre prooroci; caci iata, toti proorocii au proorocit despre El. Nici nu va fi privit ca un al doilea Ilie sau Ioan Botezatorul. Ilie si Ioan Botezatorul au fost numai slujitori ai lui Dumnezeu si inaintemergatori ai Domnului. Sfanta Scriptura vorbeste despre El ca Fiu al lui Dumnezeu, nascut din Tatal din vesnicie si din Preasfanta Fecioara Maria in vremelnicie. Cand Apostolul Petru a marturisit o asemenea credinta in El, spunand: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16:16), El a laudat asemenea credinta. Cand carmuitorii si carturarii au incercat sa-L puna pe El in incurcatura prin felurite intrebari fara limpezime, El i-a pus pe ei in incurcatura si le-a povestit citand din Sfanta Scriptura ca Mesia cel asteptat nu era numai Fiul lui David ci si Fiul lui Dumnezeu (Matei 22:42-45). Voia lui este sa se creada in El ca in cea mai mare descoperire a lui Dumnezeu, prin care toate celelalte descoperiri au fost inlaturate, de la prima la ultima. In afara de El, credinta este desarta, nadejdea este desarta si iubirea este fara de folos. Dar credinta adevarata in El duce la mantuire – fapt ce poate fi adeverit de catre cei care au credinta adevarata.

Cum se poate intari aceasta? Din trupurile lor rauri de apa vie vor curge. Prin “apa vie” se intelege aici Duhul Sfant, dupa cum explica Evanghelistul: Aceasta a zis-o despre Duhul. Deci, cel care crede in Fiul lui Dumnezeu va primi Duhul lui Dumnezeu, care va veni sa se salasluiasca in el, si raul duhovnicesc, de viata datator va curge din trupul lui. Dar de ce din pantecele (trupul) lui? Pentru ca trupul este salasul Duhului Sfant, in sfinti, dupa cum spune Apostolul: “Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Care este in voi” (I Corinteni 6:19)? Astfel Apostolul Pavel vorbeste credinciosilor, peste care Duhul Sfant Se pogorase deja prin credinta in Fiul lui Dumnezeu. Prin “trup” in sens mai restrans, se intelege inima omului ca centru al vietii, atat trupesti cat si duhovnicesti. “Fiul meu”, spune inteleptul imparat, “pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea tasneste viata” (Pilde 4:20,23). Iar proorocul David s-a rugat lui Dumnezeu: “Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele” (Psalm 50:11). Si iarasi spune Apostolul Pavel: “A trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile voastre” (Galateni 4:6). Si astfel din inima, ca din cel mai mare altar al Duhului Sfant, curge curent de viata datator prin omul, in tot intregul lui, atat trupeste cat si duhovniceste. Urmeaza de aici faptul ca trupul credinciosului se va face o arma pentru duhul omului, si duhul omului o arma pentru Duhul Sfant. Omul intreg va fi curatit, luminat, intarit si va fi facut fara de moarte prin acesti curenti ai Duhului, asa incat toate gandurile sale, intreaga iubire si lucrare se vor indrepta catre viata vesnica. Curentul vietii sale va curge in vesnicie, si acela al vesniciei in viata sa.

Dar la vremea cand Domnul Iisus spunea aceasta, inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit. Adica: Duhul Sfant inca nu fusese dat credinciosilor, cu toate ca El era cu Iisus. Duhul Sfant inca nu-Si incepuse lucrarea Sa in lume, intru toata plinatatea Sa si intru toata puterea Sa. Caci Domnul Iisus inca nu fusese preaslavit: jertfa Lui pentru omenire inca nu se sfarsise, si lucrarea Lui ca Mantuitor al oamenilor inca nu se sfarsise. In randuiala mantuirii omului, Tatal este pe deplin lucrator in lume cand El Isi trimite Fiul pentru lucrarea mantuirii oamenilor; Fiul este pe deplin lucrator in savarsirea mantuirii ca Om-Dumnezeu, si Duhul Sfant este pe deplin lucrator in intemeierea, sfintirea si continuarea lucrarii Fiului. Dar aceasta nu inseamna ca, atunci cand Tatal este lucrator, Fiul si Duhul nu sunt; ca atunci cand Fiul este lucrator, Tatal si Duhul nu sunt; si atunci cand Duhul este lucrator, Tatal si Fiul nu sunt. In vreme ce Fiul se afla in toata plinatatea lucrarii Sale pe pamant, Tatal si Duhul erau impreuna lucratori cu El, asa cum se vede la Botezul din apa Iordanului, si asa cum spunea Domnul Insusi: “Tatal Meu lucreaza … si Eu lucrez” (Ioan 5:17). Tatal si Fiul lucreaza impreuna si in acelasi timp. Duhul Sfant face la fel, asa cum se vede din fagaduinta Domnului Iisus ca El va trimite Duhul, Mangaietorul ucenicilor Sai, si ca El Insusi va ramane cu ei “in toata vremea pana la sfarsitul lumii”.

Dumnezeirea Treimica este deofiinta si nedespartita dar, in raport cu lumea zidita, Dumnezeirea Isi savarseste lucrarea Sa uneori in chip mai remarcabil printr-o Ipostaza Dumnezeiasca si alteori printr-o alta. Deci, atunci cand Domnul Iisus a fagaduit pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli, Duhul Sfant se afla in El, asa incat se poate spune ca fagaduinta a venit atat de la Duhul Sfant cat si de la Fiul.

Sa vedem acum in ce chip s-a implinit aceasta fagaduinta, si cum a avut loc pogorarea Duhului Sfant, caruia Ii inchinam noi astazi aceasta sarbatoare sfanta.

Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. La porunca Domnului lor, Apostolii au ramas in Ierusalim, si au asteptat putere de sus care sa le spuna ce vor urma sa faca. Ei erau uniti in suflet si in rugaciune, toti ca un singur om, ca un singur suflet. Chipul in care este multumit sufletul ii deosebeste sau ii face pe oameni asemanatori; si multumirea sufletelor tuturor Apostolilor la vremea aceea era una si aceeasi lucrare; sufletele lor erau pline de lauda a lui Dumnezeu pentru toate cele ce se intamplasera, si cu asteptarea celor ce urmau sa se intample.

Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant. Ce zgomot este acesta? Nu este zgomotul cetelor ingeresti? Nu este vuietul aripilor heruvimilor, pe care l-a auzit proorocul Iezechiel (1:24)? Oricare ar fi el, nu vine de pe pamant, ci din cer; nu din vanturile pamantesti ci de la puterile ceresti. Acest zgomot arata pogorarea Imparatului ceresc, Sfantul Duh Mangaietorul. Duhul nu este foc, dupa cum nici porumbel nu este. El S-a aratat la Iordan in chip de porumbel, si acum Se arata ca un foc; in primul caz pentru a semnifica intreaga intelepciune si curatia Domnului Iisus, peste care S-a pogorat, si aici pentru a semnifica putere ca de foc, caldura si lumina: o putere care arde pacatul, o caldura care aprinde inima si o lumina care lumineaza mintea. Duhul nu are trup, si nu primeste nici un fel de trup, ci Se arata, potrivit trebuintei, in chip materialnic, care simbolizeaza cel mai bine sensul momentului. De ce, in aceasta imprejurare, Duhul Sfant S-a descoperitt in chipul limbilor de foc, astfel ca s-a asezat cate o limba de foc pe fiecare dintre Apostoli, se face lesne lamurit din ceea ce urmeaza:

Si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Iata cum se lamureste faptul ca Duhul S-a descoperit in limbi ca de foc. Prima Sa lucrare a fost sa dea Apostolilor putere de a vorbi in limbi. De aici este limpede faptul ca, de la intemeierea Bisericii lui Hristos, Evanghelia mantuirii se adresa tuturor popoarelor pamantului, asa cum a aratat lamurit Domnul dupa Invierea Sa, poruncind ucenicilor Sai: “Mergand, invatati toate neamurile” (Matei 28:19). Pentru ca iudeii, poporul ales, Il prigonise pe Domnul si Il rastignise pe Cruce, Domnul cel biruitor Insusi a facut o noua alegere dintre toate popoarele de pe pamant, zidind un nou popor ales, nu care sa aiba o singura limba ci un singur duh, un popor sfant, Biserica lui Dumnezeu. Cum ar fi putut Apostolii lui Hristos sa fi mers sa invete toate neamurile daca nu ar fi cunoscut limbile lor? Deci, acesti misionari ai Evangheliei, au folosit la inceputul misiunii lor prima putere, aceea de a intelege si vorbi in limbi straine. Ca oameni simpli, ei cunosteau numai limba aramaica, limba lor materna, si nici o alta limba. Daca acestia ar fi invatat multe alte limbi in chip obisnuit, cand le-ar fi invatat? Nu le-ar fi trebuit viata intreaga ca sa invete atat de multe limbi cate i-a invatat pe ei intr-o clipa Duhul Sfant? Caci iata cat de multe popoare diferite erau atunci adunate in Ierusalim: Parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia, in Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei cea de langa Cirene, si romanii in treacat, iudei si prozeliti, cretani si arabi!

Ii auzim pe ei vorbind in limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Si toti erau uimiti si nu se dumireau. Vedeau inaintea lor oameni simpli, oameni cu purtare simpla, cu cautatura simpla si cu haine simple, si fiecare Il auzea pe Dumnezeu slavit in limba sa! Cum puteau sa nu se minuneze? Cum puteau sa nu fie uimiti? Unii dintre ei, nestiind cum sa desluseasca ceea ce se intampla, au inceput sa spuna ca Apostolii erau beti. Dar, asa cum se intampla adesea, oamenii cinstiti par beti celor beti, si oamenii cu gandire dreapta par nebuni celor nebuni. Legati de pamant si beti cu de-ale pamantului – cum ar putea judeca ei altfel pe oamenii care fusesera umpluti de Duh Sfant, si care, ca purtatori de Duh, au spus ceea ce le-a dat lor Duhul sa spuna? Oamenilor obisnuiti nu le plac surprizele, si atunci cand vin surprizele acestia le intampina fie cu manie fie cu batjocura. Dar Duhul Sfant nu este ca omul cel razboinic, care da buzna in casa altui om. El intra in casa a carei usa se deschide de bunavoie, si acolo unde El este asteptat ca Oaspete drag si indelung asteptat. Apostolii L-au asteptat cu mult dor, si Acesta S-a pogorat peste ei si Si-a facut salas in ei. El nu S-a pogorat peste ei cu racnet de amenintare, ci cu strigat de bucurie.

O, fratii mei, cat Se bucura de tare Duhul Sfant, cu bucurie de negrait prin cuvant, cand afla suflete curate care sunt deschise Lui si ard de dorul Lui! Cu strigat de bucurie, El Se salasluieste in ei si le da lor darurile Lui cele bogate. El intra in ei ca un foc, ca sa arda de tot ultimele ramasite ale semintei pacatului; pentru ca lumina sa-i lumineze pe ei cu lumina cea cereasca care nu apune niciodata; pentru ca fierbinteala sa-i incalzeasca pe ei cu caldura sfanta a iubirii, cu care se incalzesc cetele ingerilor in Imparatia lui Dumnezeu. Sf. Simeon Noul Teolog spune: “Precum lampa, desi este plina cu ulei si are fitil, ramane in intuneric daca nu este aprinsa cu foc, tot asa si sufletul este stins si intunecat pana cand este atins de lumina si de harul Duhului Sfant” (Tratate mistice 59). El a dat Apostolilor darul limbilor ca cel dintai dar al Lui, acesta fiindu-le lor de cea mai mare trebuinta la vremea aceea. Dar mai tarziu, tot ca raspuns la nevoile misionare ale Apostolilor, El a turnat in ei si alte daruri: darul facerii de minuni, darul proorocirii, darul intelepciunii, darul vorbirii, darul indurarii, darul pacii launtrice, darul statorniciei in credinta si in nadejde, darul iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Duhul Sfant a dat aceste daruri cu imbelsugare si cu bucurie mare, nu numai Apostolilor ci si urmasilor lor si tuturor sfintilor din Biserica lui Hristos pana in ziua de astazi, toate astea dupa nevoia si curatia oamenilor.

Prin lucrarile Sale pe pamant, Domnul Iisus a adus bucurie mare atat Tatalui cat si Duhului Sfant. De la primele zile ale vietuirii lui Adam in Rai, Duhul Sfant nu mai cunoscuse aceasta bucurie pe care a simtit-o in ziua Cincizecimii, cand Dumnezeu Fiul a facut pentru Acesta prilejul de a fi lucrator printre oameni in toata plinatatea puterii Sale. Cu adevarat, El era lucrator in toata vremea si in tot ceasul asupra oamenilor, care erau incatusati de pacat de la caderea lui Adam in pacat pana la Invierea lui Hristos. Dar lucrarea Lui era atunci stavilita si stingherita de pacatele oamenilor. El urma o cale stramta printre oameni, turnand ulei din destul in lampa vietii pentru ca acesta sa nu se ispraveasca cu totul. El a lucrat si prin legile firii, si prin legile oamenilor, prin prooroci si imparati, prin artisti si intelepti – in masura in care puteau, si voiau, ca sa se lepede de ei pentru lucrarea Lui.

Oriunde cadeau lacrimi de dor pentru dreptatea lui Dumnezeu in tarana pamantului, aceasta era din caldura cu care El inflacara inimile oamenilor. Oricand un om intelept avea o strafulgerare a cunoasterii Celuia Unul, Dumnezeu Cel Fara de Moarte, aceasta era scanteia Lui in sufletul omului. Oricand un artist canta, ori cioplea ori picta, vreo alegorie a vietii care, in vreun chip, deschidea ochii omenirii oarbe ca sa vada adevarul Dumnezeiesc, acolo El atingea duhul omului cu suflarea Lui datatoare de viata. Ori de cate ori omul care este cu adevarat demn, cu credinta in Dumnezeu si jertfelnic, a aparat dreptatea si adevarul prigonit, acolo El a turnat puterea Sa in inima omului. Dar aceasta se intampla fara insufletire ori bucurie mare. Acestea fusesera numai faramituri aruncate intemnitatilor celor flamanzi. Cu toate acestea, atunci cand Domnul Iisus a nimicit iadul pacatului si al mortii, si a adus pe cei doisprezece Apostoli ai Sai inaintea Duhului Sfant ca doisprezece slujitori minunati, imparatesti, atunci Dumnezeu Duhul, cu un strigat de bucurie si in plinatatea puterii Sale, Si-a facut salas in ei. Duhul Sfant, care era inca mahnit de pacatul lui Adam, a inceput inca o data lucrarea Lui nestramtorata a puterii si insufletirii intre oameni.

Pentru o mai buna intelegere, va poate ajuta aceasta asemanare: soarele straluceste iarna si primavara, dar lumina si caldura lui nu poate face sa creasca nimic prin zapada iernii. Cu toate acestea, acelasi soare, care trimite aceeasi caldura si lumina, face sa incolteasca si sa creasca toate semintele semanate. Oamenii de stiinta ne spun ca partea pamantului, acolo unde este iarna, se indeparteaza de soare, ca zonele acoperite cu zapada sunt asezate mai departe de soare, si ca acestea primesc lumina soarelui in plan inclinat, si razele nu ajung nemijlocit. Primavara, acea parte a pamantului se intoarce inspre soare, zonele acoperite cu zapada se apropie de soare, si lumina si caldura soarelui ajung ca raze directe.

De la Adam pana la Hristos, sufletele oamenilor erau ca pamantul iarna. Duhul Sfant dadea lumina si caldura dar, din pricina rasucirii pacatoase a sufletului omului, si a indepartarii lui de Dumnezeu, acesta a ramas inghetat, si nici un fel de roada nu putea inmuguri si creste din acesta. Domnul Iisus a indreptat sufletul omului si l-a adus aproape de Dumnezeu, a curatit gheata si zapada de pe el, l-a arat si a semanat in el samanta sfanta. Si atunci Duhul Sfant a inceput, precum soarele primavara, sa nasca si sa puna in priveliste, prin puterea Lui, roade dulci si minunate in campul sufletului omenesc. Iarna nu poate niciodata sa faca minunile cu care primavara impodobeste pamantul. Si in acelasi chip, oamenii se sucesc dinspre Duhul Sfant, vietuind cu sufletele pacalite de gheata si zapada inselarii de sine, nu pot crede niciodata darurile minunate cu care Duhul Sfant impodobeste pe cei care se apropie de El, si se aseaza sub razele nemijlocite ale luminii si caldurii Lui Dumnezeiesti. Cum ar putea un eschimos, care s-a nascut si a trait toata viata in gheata si zapada, sa creada calatorul din pamanturile sudice, cand acesta ii vorbeste despre copaci si pomi in floare, si pajisti acoperite cu flori multicolore, si despre coline verzi?

Tot la fel nici oamenii dintr-o tara indepartata de Dumnezeu, inghetata si intunecata de pacat, nu-i credeau pe Apostoli atunci cand acestia incepeau sa anunte vestile de bucurie despre Dumnezeul Cel viu din cer: despre Tatal care cheama la El pe toti cei care vor sa se numeasca fiii Lui; despre Fiul lui Dumnezeu, care a venit in lume ca om, a trait printre oameni, a suferit pentru oameni, a inviat din morti intru putere si S-a inaltat intru slava; despre Duhul Sfant, care S-a pogorat peste ei, si le-a dat lor daruri ceresti; despre tara plina de lumina, fara de moarte, din cer, de care ne desparte numai pacatul; despre curatia vietii care este cautata la noi pentru ca sa ne putem intoarce in tara noastra cea cereasca si sa ne facem insotitori si frati ai ingerilor in viata vesnica.

Unii credeau in aceste vesti pline de bucurie; altii nu. De la sfintii Apostoli au curs rauri de apa vie prin toata lumea. Unii s-au apropiat si au baut din destul din aceasta apa vie; altii nu au baut. Apostolii umblau printre oameni ca niste dumnezei, facand minuni, alinand fiecare intristare si tamaduind fiecare slabiciune, propovaduind pocainta si iertarea de pacate. Unii i-au primit cu bucurie, dar altii i-au prigonit cu manie si batjocura. Cei care i-au primit au simtit impartasirea lor cu Duhul Sfant, si lucrarea Lui in ei. Si asa Poporul Sfant sporea ca numar, si Biserica lui Dumnezeu se latea si se intemeia in lume. Asadar samanta a incoltit si a dat roada. Asadar casa adevarului, a carei piatra de temelie era Domnul Iisus, a fost sfintita de catre Duhul Sfant, si s-a intins in toate cele patru colturi ale pamantului, turnurile sale ajungand pana la cele mai mari inaltimi ale cerului.

Sarbatorind astazi Praznicul Sfantului Duh, care, din iubire nesfarsita pentru Dumnezeu Fiul, cu bucurie si ascultare nesfarsita, dorea sa coboare pe pamant si sa ia in mainile Sale atotputernice lucrarea mantuirii omului, sa pomenim in laude de inaltare pe Preasfanta Fecioara Maria, peste care Duhul Sfant S-a pogorat mai devreme decat S-a pogorat peste Apostoli. Duhul S-a pogorat peste Apostoli ca Biserica, ca si impartasirea de un singur gand, a sfintilor, in vreme ce Duhul S-a pogorat peste Maica Domnului ca prea-aleasa. “Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri” (Luca 1:35), Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Preasfanta Fecioara. Si ea, prin puterea Duhului Sfant, a dat nastere Rodului Celui Preaslavit, mireasma caruia strabate cerul si pamantul, si prin care toti credinciosii sunt hraniti de la primul pana la ultimul. O, Preasfanta si Preacurata Maica Domnului, tu, zorii si leaganul mantuirii noastre, chipul nostru de smerenie si ascultare, ocrotitoarea si mijlocitoarea noastra inaintea tronului lui Dumnezeu, roaga-te neincetat pentru noi, dimpreuna cu sfintii Apostoli!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, vino peste noi, si Te salasluieste intru noi, si vietuieste intru noi ca putere, lumina si caldura, ca viata a noastra si bucurie a noastra! Curateste-ne pe noi de toata intinaciunea, si Bunule, mantuieste sufletele noastre! Umple inimile noastre de bucurie si gurile noastre de laude, ca sa Te slavim dimpreuna cu Tatal si cu Fiul – Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

sursa

Înălţarea Domnului, demnitatea eroilor

Sarbatori No comments
featured image

Bucuria Înălţării Domnului Iisus Hristos la cer a fost posibilă doar datorită Învierii după jertfa de pe Cruce. Cinstirea eroilor se încadrează după jertfa lor în împlinirea idealului pentru care au luptat: o ţară… libertate… pământ… Azi avem posibilitatea de a fi părtaşi la aceste idealuri în măsura în care la rândul nostru ţinem la ţară, la libertate, la pământ, dar şi la jertfa lor. Faptul că pe pomelnice se mai găsesc numele eroilor noştri, şi prin aceasta pe altar şi în potirul jertfei lui Hristos, cred că mai este o speranţă!

Cinste eroilor, părinţilor noştri! Hristos s-a Înălţat!

11 Mai 1783 – 11 Mai 2014

Anunturi, Duminici, Sarbatori No comments
featured image

În această Duminică se împlinesc 231 de slujire în frumoasa şi istorica noastră bisericuţă! Este o zi de sărbătoare şi de bucurie, pe care am celebrat-o liturgic. Veşnică să fie pomenirea lui Nicolae Ştefan de la Ianina şi a tuturor celor care au ctitorit această vatră de suflet românesc, scăldătoarea cea bună a vieţii celei veşnice, locul întâlnirii noastre cu Omul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos!

Coliva ctitorilor

Ziua Învierii

Duminici, Sarbatori No comments
featured image

Pastorală la Învierea Domnului [2014]

«Învierea lui Hristos şi chemarea noastră
la Cina Împărăţiei»

† Laurențiu
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept credincioşilor creştini, har, mila şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„…intraţi toţi în bucuria Domnului nostru…
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult,
nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei;
împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii…
(Din Cuvântul de învăţătura în Sfânta şi
Marea Duminica a Sfintelor Paşti,
al Sfântului Ioan Gura de Aur).

Hristos a înviat!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Bucuria tainică a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului, este descrisă de Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul său de învăţătură, ca fiind bucuria unui ospăţ ceresc la care Hristos ne cheamă pe toţi să luăm parte, indiferent de cât am lucrat sau de ora la care am venit, indiferent de poziţia noastră socială pe care o avem, pentru că Stăpânul este darnic, şi El „primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi;… faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă…” [1].

Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos, ca cel Atotputernic! Astăzi toţi suntem chemaţi să gustăm din ospăţul acesta al dragostei dumnezeieşti, din această Cină tainică în care Hristos, Paştele nostru, „vie şi nejertfita noastră jertfă”, ni se dăruieşte ca hrană, mângâiere, întărire şi curăţie.

„Acum bucurie mare este în cer şi pe pământ, spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur, şi dacă la întoarcerea unui păcătos, se face bucurie pe pământ şi în cer (Luca 15, 10), apoi cu atât mai mult trebuie să fie bucurie în cer acum când toată lumea este smulsă din mâinile diavolului. Astăzi se bucură îngerii, astăzi se veselesc arhanghelii. Astăzi heruvimii şi serafimii prăznuiesc împreună cu noi această sărbătoare. Deşi acest dar al Stăpânului l-am primit noi, însă mulţumirea este a tuturor. Însuşi Stăpânul lor şi al nostru nu se ruşinează a prăznui împreună cu noi…” [2].

Mântuitorul sărbătoreşte împreună cu noi, aşa cum Şi-a dorit să mănânce Paştile cu Ucenicii Săi, cu acelaşi dor şi aceeaşi dragoste nemărginită. Acum, El ne pregăteşte şi nouă masă şi ospăţ bogat, la care ne cheamă pentru a ni se dărui pe Sine cu întreaga Sa iubire curată şi jertfelnică, pentru a ne sfinţi, a ne vorbi despre Sine, despre pătimirile Sale şi despre bucuria nespusă a Învierii Sale din morţi.

În lumea de aici pământească, legată de trup şi de cele materiale, de fiecare dată când dorim să comemorăm un eveniment deosebit din viaţa noastră ne exprimăm bucuria făcând un ospăţ, la care chemăm pe toţi cei apropiaţi, dorind să le împărtăşim şi lor bucuria deosebită pe care o avem cu acel prilej. Tot aşa şi acum, Hristos cel înviat din morţi ne cheamă la o Cină tainică, la Masa Împărăţiei Sale, la ospăţul credinţei, prin care El vrea să prăznuiască împreună cu noi Învierea Sa, biruinţa asupra tiraniei diavolului, a păcatului şi a morţii.

Astăzi, ca şi la fiecare praznic împărătesc, Biserica ne cheamă la un ospăţ unic şi deosebit în care „să bem băutură nouă”, să gustăm „hrană cerească”, la cina pregătită în cer pentru noi de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos! Ce cinste mare pentru noi să fim chemaţi la masă de Însuşi Dumnezeu! Cât de negrăită este taina iubirii Sale de oameni!

Prin săvârşirea Sfintei Liturghii, astăzi toţi vom intra la această Cină de taină a Împărăţiei cerurilor, la Cina la care Hristos Se face hrana şi băutura noastră, la Cina în care El ne va vorbi tainic din lăuntrul nostru despre pătimirile, despre moartea şi Învierea Lui, ajutându-ne,astfel, să retrăim toate aceste evenimente actualizate ale vieţii Sale şi să ne bucurăm de ele împreună cu El, împărtăşindu-ne de lucrarea Sa mântuitoare.

Cât de unic şi înfricoşător este acest ospăţ al Împărăţiei ne atrag atenţia Sfintele Evanghelii şi cântările Bisericii; Cel Care a pregătit această Cină este un Stăpân plin de delicateţe, de sensibilitate şi de negrăită iubire pentru noi; Acesta nu ne pune nouă pe masă ceva din bunătăţile Sale, ci ne oferă Însuşi Trupul Său dumnezeiesc, spre mâncare.

Acest Trup al Său care ni se oferă spre hrană nu este mort, ci este viu şi înviat şi plin de viaţă dumnezeiască, plin de simţiri curate şi de iubire jertfelnică, din care gustând cu „frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, ne umplem de puterea vieţii celei noi a acestui Trup îndumnezeit.

Taina negrăită a iubirii lui Dumnezeu pentru noi este aceea că la această Cină împărătească Mântuitorul ni se dăruieşte nouă întreg, cu toată simţirile sufletului Lui preacurat, neatinse de egoismul păcatului, pentru a trezi, astfel, şi în noi dragostea pentru Părintele nostru ceresc, pentru a ne face şi pe noi să ne dăruim, împreună cu El, întreaga noastră viaţă lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Învierea Domnului ne-a adus această bucurie a împreună participării noastre cu Hristos, la masa Împărăţiei. Ce lucru minunat se întâmplă atunci când ne ospătăm împreună cu Hristos, când ne hrănim cu Hrana cea cerească, devenind purtători de Hristos, sau hristofori! Trupul Domnului Hristos se prelungeşte în trupul şi sufletului nostru şi ne dăruieşte posibilitatea ca să simţim şi noi tot ceea ce El simte, ca Om îndumnezeit. Ce schimb minunat şi tainic! Hristos simte tot ceea ce simţim noi, iar noi simţim tot ceea ce simte sufletului Său uman îndumnezeit.

Numai astfel putem înţelege de ce suntem astăzi cuprinşi de atâta bucurie şi cum un eveniment din viaţa Mântuitorului, petrecut acum aproape 2000 de ani, este mereu actual şi viu în sufletul nostru. Această lucrare tainică de actualizare a învierii Domnului nu se realizează, însă, printr-un efort de memorie, sau de re-prezentare simbolică a ei, ci prin împreună trăirea noastră cu Hristos, sau mai bine zis prin trăirea Însuşi a lui Hristos în noi, după mărturia Sf. Apostol Pavel, care zice: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).

Dacă retrăim duhovniceşte această lucrare minunată, trebuie să ne punem o întrebare firească: La o astfel de Cină, cu o astfel de Gazdă atât de iubitoare, invitaţii oare cum se cuvine să vină? Sfintele Evanghelii ne dau răspunsul arătând că toţi cei chemaţi la acest Ospăţ tainic trebuie să vină „în haină de nuntă” (cf. Mt. 22, 11), adică pregătiţi şi dăruiţi cu întreaga lor fiinţă lui Dumnezeu, pentru ca astfel, să poată mulţumi Stăpânului, pentru această chemare plină de dragoste, „iar semnul cel mai bun al mulţumirii noastre nu poate fi decât curăţenia vieţii şi trezvia sufletului”, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur [3].

Aşadar, delicateţea şi dragostea jertfelnică a Gazdei noastre ne obligă să onorăm invitaţia în „haină albă de nuntă”, adică având o stare sufletească bineplăcută lui Dumnezeu. Curăţia sufletului şi a trupului nostru, râvna de a ne jertfi viaţa lui Dumnezeu, postul, rugăciunile, milostenia, spovedania noastră sinceră, într-un cuvânt toate eforturile ascetice au menirea de a ne pregăti sufleteşte pentru a putea sta la masă împreună cu Hristos cel înviat.

Doar prin post şi prin rugăciune sufletele noastre pot dobândi capacitatea de a sesiza delicateţea şi sensibilitatea dragostei lui Hristos şi de aceea Biserica a rânduit, cu multă înţelepciune, ca înaintea marilor sărbători, toţi creştinii să se îmbrace în haina cea albă a pocăinţei şi a faptelor bune şi aşa să se apropie de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

Iubiţi credincioşi,

În fiecare an, la acest măreţ şi luminos praznic, Dumnezeu ne copleşeşte cu darurile Sale. Noi, însă, adesea ne mulţumim doar cu bucuriile imediate ale lumii acesteia, cu mâncarea şi cu băutura pământească, care nu fac altceva decât să întreţină viaţa noastră biologică, şi care va sfârşi în moarte.

Dumnezeu a venit pe pământ, a murit şi a înviat ca noi să avem viaţă veşnică, să fim vii pentru totdeauna şi să ne dorim să fim împreună cu El. A venit Dumnezeu pe pământ să ne atragă cu iubirea Sa la Sine. A venit să ne facă pe noi vii, dăruindu-ne nouă Trupul Său înviat din morţi. Toate Le-a făcut spre binele nostru, nimic nu a lăsat neîmplinit pentru fericirea noastră veşnică.

La toate acestea, însă, răspunsul nostru nu este pe măsura dragostei Lui. Dramatic este faptul că noi iubim orice mai mult decât pe Hristos. Suntem atât de prinşi în iureşul acestei lumi, avem mintea atât de înrobită de cele pământeşti încât nu mai simţim frumuseţea darurilor cereşti şi bucuria harului Mântuitorului Hristos, Care a primit să moară pentru noi, pentru a ne face părtaş nemărginitei iubiri dumnezeieşti, aşteptându-ne mereu la Cina cea veşnică a Împărăţiei Sale.

Trăim o viaţă separată de întâlnirea şi de împreuna şedere cu Hristos, la Ospăţul vieţii veşnice. De aici vin toate suferinţele şi necazurile noastre. Dar, oare ne-am gândit vreodată cât timp petrecem într-un singur an în comuniunea de rugăciune cu Hristos? De câte ori şi cum ne împărtăşim cu Hristos? Cum ne pregătim să ne apropiem de El?

Să facem un calcul foarte simplu: dacă în toate cele 76 de duminici şi sărbători ale anului bisericesc am participa la Sfânta Liturghie, chiar 2 ore, din cele 365 sau 366 de zile ale anului, nu-i dăruim sufletului decât 6 zile anual, iar trupului îi închinăm 360 de zile!

Iată cât de multă grijă acordăm noi trupului omenesc trecător şi limitat şi cât suntem de indiferenţi faţă de sufletul nostru nestricăcios şi veşnic.

Ar trebuie să fim conştienţi că neîmplinirile, căderile şi insuccesele noastre de tot felul se datorează faptului că sufletele ne sunt lipsite de tărie duhovnicească, minţile noastre nu se mai hrănesc cu lumina cuvintelor Sfintei Evanghelii, fiinţa noastră nu se adapă din şuvoiul de viaţă veşnică care izvorăşte din Potirul Sfintelor Taine.

Sufletul nostru rămas nehrănit şi neîngrijit este foarte uşor cuprins de patimi, împresurat de ispite şi stăpânit de puterile demonice. Constatăm astăzi cum, atât cei în vârstă, cât şi cei tineri ne hrănim sufletele cu plăcerile ieftine şi trecătoare ale lumii acesteia, iar nu cu bucuriile nepieritoare şi mântuitoare, precum rugăciunea şi milostenia, neavând în noi foamea şi setea sfântă după Dumnezeu.

Singura noastră şansă de a ieşi din toate încercările grele prin care trecem ca neam, dar şi fiecare din noi în parte, în aceste vremuri ale unei societăţi materialiste şi tot mai secularizate, este participarea cât mai deasă la Sfânta Liturghie şi pregătirea noastră continuă pentru a ne curăţa de păcate prin lacrimile pocăinţei şi a ne uni cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie.

În acest sens pastoral-misionar, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), chemându-ne pe toţi să reaşezăm în centrul vieţii noastre duhovniceşti, curăţită de păcate, pe Hristos cel înviat din morţi, care ni Se dăruieşte nouă în Sfânta Împărtăşanie, spre dobândirea vieţii veşnice.

Dumnezeu poate schimba soarta unui neam, a unei ţări, a unui oraş, a unui sat, dacă mai sunt oameni care Îl iubesc pe El şi care îşi doresc să stea împreună cu El la masă, la Cina Împărăţiei, să se hrănească cu viaţa Lui, să trăiască viaţa Lui, pregătindu-se astfel pentru fericirea din lumea bucuriei veşnice ce va să vină. Dacă fiecare din noi am înţelege cât folos sufletesc avem noi, dar şi cei adormiţi în Domnul, în urma pomenirii lor la Sfânta Liturghie, ne-am strădui cât mai des cu putinţă să ducem ofranda noastră mică de pâine şi vin la sfântul altar.

Aducând pâine şi vin, ca elementele fundamentale care întreţin viaţa noastră, noi arătăm simbolic că ne punem întreaga viaţa în slujirea lui Dumnezeu, iar prin părticelele pe care preotul le scoate pentru fiecare nume se arată în chip tainic că toţi cei care sunt pomeniţi se aduc jertfă şi ei tainic, împreună cu Hristos, şi se umplu astfel împreună cu Hristos de mireasma iubirii Tatălui, revărsată asupra întregii Biserici, la Sfânta Liturghie.

Iubiţi fraţi creştini,

Aceasta e noaptea cea plină de lumină şi ziua Învierii Domnului, — ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.

Vor urma zilele, lunile şi anii pe care Dumnezeu în înţelepciunea Sa îi va hărăzi şi care nu vor trece aşa uşor cum ne-ar plăcea să credem, dacă nu vom şti să transformăm timpul care ne-a mai rămas într-o nouă şansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de ne regăsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos Cel Înviat, Domnul Vieţii.

Cu aceste gânduri şi simţăminte duhovniceşti, vă binecuvântăm pe toţi cu părintească dragoste şi vă dorim să aveţi parte de sărbători cu pace, bucurie sfântă, sănătate şi alese împliniri sufleteşti.

 Hristos a înviat!

Sărbători fericite!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

 Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1] Slujba Învierii şi Carte de Tedeum, Bucureşti,1998, p. 46.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, In sanctum pascha, PG 52, 768C.

[3] Ibidem, PG 52, 770A.