Sfințirea caselor și credincioșilor pentru Boboteaza anului 2021

Anunturi, Liturgică, Sarbatori No comments
featured image

Hristos S-a născut!
Iubiți credincioși cu ocazia Nașterii Domnului Iisus Hristos, trecerea în noul an, sărbătoarea Tăierii Împrejur, a Sfântului Vasile, a Arătării Domnului în râul Iordan și a Sfântului Ioan Botezătorul vă urez sănătate, bucurie, pace și la mulți ani!

Deși vremurile sunt tulburi, boala Covid 19 periculoasă și aproape, încercăm cu toții să fim responsabili, prevăzători și totuși cât mai umani posibil. În încercarea de a nu ne pierde reperele firești, legătura sfântă cu Bunul Dumnezeu, dorim ca și în anul acesta să împlinim lucrarea sfântă și sfințitoare a stropirii cu Agheasma Mare a parohienilor noștri, dar respectând normele de distanțare și protecție. Prin urmare, preotul și însoțitorii lui vor purta măști de protecție, îndemnându-vă să o purtați și dumneavoastră. De asemenea preotul nu va intra în case ci va stropi de la ușă credincioșii și proximitatea. Nu se vor împărți Agheasmă, busuioc sau icoane. Îi înțelegem pe cei reticenți, bolnavi sau foarte îngrijorați și sperăm să nu îi neliniștim mai mult! Credem în lucrarea sfințitoare a Aghesmei Mari și considerăm necesară și această formă de luptă cu puterea nevăzută a celui rău care ne prigonește în aceste vremuri mai mult. De aceea ne luptăm să fim cât mai responsabili și să nu oferim prilej de sminteală! În acest sens încercăm să vă contactăm pentru a vă cunoaște poziția față de această vizită pastorală, pe toți cei care au în evidențele noastre numărul de telefon. De aceea vă îndemnăm să vă actualizați fișa personală de parohie, la oficiul parohial, pe email: paroh@parohiabrasovulvechi.ro sau printr-un mesaj pe nr. de tel. 0761784301 (pr. Ionuț Margin) în care să conțină Numele și Prenumele, adresa, email, nr de telefon. Înmânarea lor corespunde normelor GDPR, vor fi trecute doar în fișa de parohie și cu acordul dumneavoastră emailul pe site-ul parohiei.

O programare de principiu pentru parcursul parohiei la care pot exista variațiuni de timp și este orientativă este următoarea:
MARȚI 29 XII: Plevnei (ora 11), Griviței (11:20), Războieni (12), Vidin (13:00) Călugăreni (13:30), Suceava (14), Rahovei (15), Emil Racoviță (16 – 19)

MIERCURI 30 XII: Mihai Viteazu(12-15), Spartacus (12:30), blocuri Nicopole Transformator (15:30 – 18)

SÂMBĂTĂ 2 I: Enupărului (11), Dumbrava Roşie (12), Rovine(12:30), Mirăslău(13),Valea Albă(13:30), Morii (14), Vasile Lupu (15), Blocuri 4 etaje Avram Iancu/autogara (15:30 – 19)

DUMINICĂ 3 I: Avram Iancu (13 – 19) Școlii (15)

LUNI 4 I: Nicopole (14) Blocuri Gazmetan (15:30 – 19)

MARȚI 5 I: De Mijloc (13 – 19)

Cu gând bun și rugăciuni de sănătate
Pr. Ionuț Margin

About admin

Add your comment