Hristos se naște, măriți-L!

Anunturi No comments
featured image

Hristos Se naşte, măriţi-L!

Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L!

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!

Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudaţi-L, popoare, că S-a preamărit!

Iubiți credincioși cu ocazia Nașterii Domnului Iisus Hristos, Biserica iese în întâmpinarea bucuriei credincioșilor prin colindul străbun, prin slujirea liturgică din biserică, și în parohie la casele credincioșilor. Astfel am pornit colindul și în acest an, cu Icoana Nașterii care a călătorit în casele tuturor celor ce au primit-o. De asemenea continuăm slujirea liturgică în aceste zile de sărbătoare în biserica noastră din Brașovul Vechi, cu următorul program:

Luni 25.12.2017 ora 8:00 Utrenia; ora 09:30 Sfânta Liturghie
Marți 26.12.2017 ora 8:00 Utrenia; ora 09:30 Sfânta Liturghie; ora 17:00 Vecernia
Miercuri 27.12.2017 ora 8:00 Utrenia; ora 09:30 Sfânta Liturghie; ora 17:00 Acatistul Sf Ștefan
Vineri 29.12.2017 ora 8:00 Sfânta Liturghie

Vestea arătării Domnului Iisus Hristos o vom vesti și prin sfințirea caselor tuturor credincioșilor din cuprinsul parohiei noastre întru întâmpinarea Bobotezei după următorul program:

Joi 28.12 – Plevnei, Griviţei, Spartacus, Emil Racoviță (între orele 12-20)

Vineri 29.12 –Războieni, Călugăreni, Suceava, Rahovei, Vidin, Mihai Viteazu, blocurile de la transformator din str. Nicopole (orele 12-20)

Sâmbătă 30.12 – Enupărului, Valea Albă, Miraslău, Dumbrava Roşie, Rovine, Morii (orele 12 – 18)

Marți 02.01 – Vasile Lupu, Avram Iancu – blocurile din continuarea străzii Vasile Lupu (orele 14 – 19)

Miercuri 03.01 – Şcolii, Avram Iancu doar ce este la strada (orele 12 – 20)

Joi 04.01 – Nicopole cu blocurile de la Gaz-Metan (orele 14–20)

Vineri 05.01 – De Mijloc (orele 12-20)

În speranța bucuriei din sufletele dumneavoastră prin credința în Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, vă urăm ca sărbătorile Nașterii și Arătării Domnului Iisus Hristos, să vă presare în suflete și case, pacea dumnezeiască, bucuria duhului, sănătatea trupului, împăcare, răbdare, duioșie și milă! Iar anul care vine să fie unul din mulții care vor veni, mai bogat în viață și în har!

În fața Bunului Dumnezeu, al dumneavoastră rugător de bine și har,
Pr. Paroh Ionuț Margin

Cea plină de Har!

Anunturi, Sarbatori No comments
featured image

De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică avem bucuria de a o primi și noi pe Maica Domnului în biserica noastră, în chipul Icoanei Maicii Domnului Keharitomeni (Cea plină de har) care a venit din Sfântul Munte Athos pentru noi, ca o punte spirituală între Sfântul Munte și biserica noastră.

Așadar în anul comemorativ al icoanelor și iconarilor, din rânduiala Bunului Dumnezeu, o icoană plină de har a celei care este Cea Plină de Har – Maica Domnului Iisus Hristos, și patroana bisericii noastre intră în biserică pentru a ne aduce Har și binecuvântare. Această icoană va fi pentru noi prilej de mângâiere și de întâlnire cu Dumnezeu și cu Sfânta Maică, fecioara Maria.

Povestea acestei icoane începe cu tainica spovedanie (probabil ultima) pe care protosinghelul Todea Grigore a făcut-o în Sfântul Munte Athos, la cuviosul părinte Ieromonah Chiril de la Sfânta Mănăstire Vatoped. Trebuie spus că această sfântă mănăstire atonită are o lucrare de răspândire a icoanelor sfințite acolo, de cele mai multe ori, copii ale unor icoane făcătoare de minuni, în întreaga lume ortodoxă, creând astfel o legătură spirituală atât între icoane cât și între locurile unde au fost trimise și Sfântul Munte Athos. Este vorba de o legătură spirituală, harică, ca un lanț al sfințeniei. O îngemănare a rugăciunilor rostite în Athos și comunitățile unde aceste icoane sunt prezente. Auzind părintele Grigorie de această lucrare, și-a dorit și el o astfel de icoană pentru biserica unde își pregătise deja mormântul, adică tocmai Biserica Adormirii Maicii Domnului din Brașovul Vechi. Dar la scurt timp după acestă spovedanie, părintele se ducea la cele veșnice la data de 19.11.2014, urmând a fi prohodit de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, la 21.11.2014. Fii duhovnicești ai părintelui Grigorie, auzind la rândul lor de această ultimă dorință a părintelui, s-au osârduit să o împlinească, achitând valoarea de 3000 de euro, valoarea lucrării. Cunoscându-l pe părintele Grigorie, ieromonahul Chiril Vatopedinul, care este român, s-a ocupat de rânduirea tuturor lucrurilor, ca această icoană să fie pictată. Tot el a hotărât, de fapt Bunul Dumnezeu prin el, ca icoana să fie o copie a icoanei Maicii Domnului Keharitomeni – Cea plină de Har, de la Sfânta Mănăstire Xenofont din Sfântul Munte Athos. Părintele Chiril este cel care a dat spre realizare această icoană Preotului Răzvan Florin Gâscă din Viena. De la demers până la realizare a durat 3 ani, deși eram pregătiți de acum doi ani să o primim de hramul bisericii noastre. În mod neașteptat am fost sunați în urmă cu două săptămâni că icoana ne așteaptă la Sfânta Mănăstire Vatopedu, în Sfântul Munte Athos. Astfel am rânduit toate și într-o săptămână eram acolo, și de față cu noi, Ieromonahul Chiril a atins Icoana de Brâul Maicii Domnului, de capul Sfântului Ioan Hrisostom, de cinci din cele șapte icoane făcătoare de minuni care se află în sfânta mănăstire: „Vimatarissa”, adica „Altarita”, „Paramythia”, adica „Mangaietoarea”, „Pantanassa”, adica „Vindecatoarea de cancer”, „Elaiovrytissa”, adica „Izvoratoarea de untdelemn”, „Antiphonitria”, adica „Impotriva glasuitoarea”, „Esphagmeni”, adica „Cea Injunghiata” si „Pyrovolitheisa”, adica „Cea Impuscata”, aceasta din urma aflata deasupra portii de intrare in manastire. De cea din urmă nu am putut-o atinge dar am făcut o cruce de binecuvântare stând față către față cele două icoane. Apoi am depus icoana în altarul Chiliei Izvorul Tămăduirii din Schitul românesc Lacu din Sfântul Munte unde am slujit o Sfântă Liturghie. Înainte de a părăsi Sfântul Munte am mers la Sfânta Mănăstire Xenofont, unde am atins icoana de Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe, care a călătorit pe mare și a izvorât în chip minunat în locul în care a fost scoasă un izvor de apă dulce, apoi de icoana Maicii Domnului Odigritia – Îndrumătoarea care inițial a fost în Sfânta Mănăstire Vatoped și a călătorit în mod minunat așezându-se singură la Xenofont. În final am intrat cu icoana în Sfântul Altar unde se află icoana originală Keharitomeni, și am atins-o de ea, după care am călătorit spre casă.

Acum la trei ani după prohodirea părintelui Protosinghel Todea Grigorie, vom primi întru veșnica pomenire a părintelui, acest dar al lui de dincolo de mormânt, la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, când icoana Maicii Domnului Keharitomeni – Cea plină de Har, va intra în biserica noastră pentru mîngâiere și binecuvântare!

„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.

Pelerinaj în Țara Sfântă

Anunturi No comments
featured image

Parohia Noastră se angajează în organizarea unui pelerinaj în Țara Sfântă în perioada 27 Februarie – 05 Martie 2017. Prețul este de 550 Euro la care se adaugă 25 Euro tips și transportul de la Brașov la aeroport și retur.
Înscrierile se fac în următoarele două săptămâni!

Informații:
Ziua I,luni: Întâlnire pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) – plecări internaţionale (sala de aşteptare) – la ora 05:00, cursa Blue Air 0b 169. Decolare ora 07:00, sosire pe Aeroportul Ben Gurion la ora 09:50. Cana Galileei – închinare în Biserica Ortodoxă ce aminteşte de Minunea prefacerii apei în vin la nunta din Cana Galileii. Nazareth – închinare în Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil (cu Izvorul Sfintei Fecioare Maria) şi în Biserica Catolică Buna Vestire ridicată pe locul unde a fost casa Sfintei Familii. Cazare si cina in Nazareth/Tiberias.
Ziua II,marti: Mic dejun. Deplasare la Muntele Tabor – închinare în Biserica Ortodoxă “Schimbarea la Faţă” (locul Schimbării la Faţă a Domnului, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului). Deplasare pe Muntele Fericirilor – închinare în Biserica ce aminteşte de celebra Predică de pe munte a Domnului. Vizitarea ruinelor oraşului Capernaum, oraşul cel mai iubit de Mântuitorul Iisus Hristos, unde a făcut cele mai multe minuni; vizitarea ruinelor Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru, închinare în Biserica Ortodoxă din Capernaum, Tabgha – Biserica ce aminteşte de minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor (hrănirea a 5.000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti), Biserica Sf. Petru. Cazare si cina la Aşezământul Românesc de la Ierihon.
Ziua III,miercuri: Mic dejun. Deplasare la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, unde ne vom închina la următoarele locuri sfinte: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului, Mănăstirea Pater Noster (loc în care Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”), Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor (ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins), Biserica ce apăposteşte Mormântul Maicii Domnului şi Grota Trădării. Deplasare pe Muntele Sionului – ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Tain㔺i Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Deplasare la Zidul Plângerii. Aşezământul Românesc de la Ierusalim. Cazare si cina la Aşezământul Românesc de la Ierihon.
Ziua IV,joi: Mic dejun. Deplasare în pustiul Iudeii cale de 15 km pentru a vizita Mănăstirea Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis doar bărbaţilor, închinare la moaştele Sf. Sava) şi Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. Bethleem – ne vom închina în Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului (ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de Maicii Domnului), Grota Laptelui. . Cazare si cina la Aşezământul Românesc de la Ierihon.
Ziua V,vineri: Mic dejun. Intrăm în Cetatea Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi ne închinăm în Biserica ridicată deasupra casei în care s-a născut Sf. Fecioară Maria, în Cetatea Antonia. Parcurgem Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri (închinare la toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Deplasare la Ein Karem – ne vom închina în Biserica Naşterii Sf. Ioan Botezătorul (ridicată pe locul naşterii Sf. Ioan) şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria. Cazare si cina la Aşezământul Românesc de la Ierihon.
Ziua VI,sambata: Mic dejun. Deplasare către Hozeva – Mănăstirea Sf. Gheorghe (închinare la moaştele Sf. Ioan Iacob Românul). Reîntoarcere în Ierihon – privire panoramica asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii şi închinare în Mănăstirea „Dudul lui Zacheu”. Ne îndreptam spre valea Iordanului si vom vizita locul botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Deplasare către ţărmul Mării Moarte. Închinare în Mănăstirea Sf. Gherasim. . Cazare si cina la Aşezământul Românesc de la Ierihon.
Ziua VII,duminica: Participare la Sf. Liturghie. Mic dejun. Timp liber în Cetatea Ierusalimului. Deplasare la Lod – închinare în Biserica ce adăposteşte mormântul şi moaştele Sf. Gheorghe. Sosire la aeroport ora 19:00. Decolare – 22:20, sosire Bucureşti ora 01:10, cursa Blue Air 0b 170.

SERVICII INCLUSE:
· transport cu avionul Bucuresti – Tel Aviv – Bucuresti
· 1 noapte cazare hotel Tiberias/Nazareth 3*-4 * clasificare locala, 5 nopti cazare Asezamantul Romanesc de la Ierihon (echivalent 2* – clasificare locala)
· masă in regim demipensiune (Ierihon – meniu fix, miercuri şi vineri mâncare de post, Nazareth/Tiberias – bufet);
· intâmpinare si transfer aeroport – hotel – aeroport;
· transport local – autocar cu aer conditionat conform programului ;
· taxe de aeroport ;
· intrari la obiective
asigurare medicala – se incheie persoanelor cu varsta pana la 79 ani (inclusiv), este asigurare de tip STANDARD si este incheiata la Societatea de Asigurare CITY INSURANCE.
* Asigurarea de sanatate se poate incheia DOAR pentru persoanele care pot dovedi prin CARTEA DE IDENTITATE ca au DOMICILIUL sau RESEDINTA in ROMANIA
** Pentru persoanele care nu se incadreaza in cele mentionate mai sus, NU SE POATE INCHEIA ASIGURARE DE SANATATE.
· preot insotitor

SERVICII NEINCLUSE:
– tips ( bacsis ) pt şofer,personal hotelier (25 euro) care se plăteşte reprezentantului agenţiei

ACTE NECESARE:
· paşaport valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

AVANS:
· Minim 300 euro / persoana

NOTĂ:
· Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
· Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
· Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
· Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor.
· Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel, Iordania şi Egipt
· Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 32 kg/pers., bagajul de mână max. 10 kg/pers. cu dimensiunile maxime 55x40x20 cm (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite la bagajul de mana)
· Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
· Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
· Prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii
· Agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure.
· Stabilirea locurilor in autocar se face cu 24 ore inainre de plecare, in functie de data achitarii avansului si semnarii contractului
· ATENŢIE – VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAŢI BILETUL DE AVION DEOARECE VA FI NEVOIE SĂ-L ARĂTĂM LA INTRAREA ÎN AEROPORTUL DIN TEL AVIV (chiar dacă este electronic).
cadou_001-2

Seara de colinde

Anunturi No comments
featured image

Vom porni colinda în sufletele noastre în primul concert de colinde din acest post în ziua de 08.12.2016. Invitații noștri sunt copiii din Corul Școlii Generale Nr. 12 din Brașov, condus de domnișoara profesoara Anne Feder. Concertul va avea loc în biserica noastră la ora 17.
Vă așteptăm cu drag!

Pelerinaj la Păltiniș și Sibiu

Anunturi No comments
featured image

În Ziua de 29.11.2016 vă propunem un pelerinaj dedicat sufletului românesc. Vom porni la ora 6:30 de la biserica noastră. Ne îndreptăm spre Schitul de la Păltiniș unde ne vom întâlni cu marea prezență a marelui gânditor român Constantin Noica. În program avem apoi întâlnirea cu istoria românească la Muzeul Satului Român din Dumbrava Sibiului. Vom participa la procesiunea din centrul Sibiului închinată Sfântului Andrei Șaguna, și vom vizita centrul Sibiului și Catedrala Mitropolitană. Avem incluse două mese. Prețul transportului, a biletelor la muzeu și a meselor este de 130 lei.
Vă așteptăm cu drag!

Program de sfinţirea caselor și credincioșilor pentru ziua Sfintei Cruci

Anunturi No comments
featured image

Miercuri 07.09 – Plevnei, Griviţei, Spartacus, Războieni, Călugăreni, Suceava, Rahovei, Vidin (orele 12-18)
Joi 08.09 –Mihai Viteazu, Emil Racoviță (orele 13-20)
Vineri 09.09 – Enupărului, Valea Albă, Miraslău, Dumbrava Roşie, Rovine, Morii(orele 11 – 18)
Sâmbătă 10.09 – Şcolii, Avram Iancu doar ce este la strada (orele 12 – 20)
Duminică 11.09 – Nicopole cu blocurile de la Gaz-Metan(orele 14–20)
Luni 12.09 – Vasile Lupu cu blocurile din Avram Iancu (orele 13-20)
Marți 13.09 – De Mijloc (orele 14-20)

Pentru Parohia Brașovul Vechi II lăsați la doamnele de la lumânări adresa și nr. de telefon!