Perioada Triodului

Etichete: , Liturgică No comments

Începând cu duminica ce a trecut denumită în calendar a Vameşului şi a Fariseului, am intrat într-o nouă perioadă liturgică denumită a Triodului. Pentru a înţelege mai bine trebuie spus că anul bisericesc dincolo de împărţirea lui pe zile, săptămâni şi luni, cunoaşte şi o treită împărţire în următoarele trei perioade liturgice: Triod, Penticostar şi Octoih. Cele trei perioade au primit fiecare numele a trei cărţi din care se cântă la strană cu preponderenţă în acest timp: Triodul, Penticostarul şi Octoihul. Triodul s-ar traduce trei ode, sau trei cântări, pentru că la canoane în loc de nouă cântări se cântă trei mai ample. Penticostarul vine de la numărul 50, adica cele 50 de zile de la Învierea Domnului şi până la Pogorârea Duhului Sfânt. Octoih vine de la cele opt glasuri (melodii) bisericeşti care se schimbă la câte o săptămână – acest fapt îl găsiţi indicat în calendar la fiecare duminică. Fiecare perioadă accentuează o anumită dimensiune a spiritualităţii ortodoxe: Triodul este perioada de pregătire pentru jertfa lui Hristos, adica a Postului Mare. Ea cuprinde trei săptămâni de pregătire pentru post, apoi postul de 40 de zile ca pregătire pentru Săptămâna Mare, şi se încheie în Sâmbăta Mare înainte de Învierea Domnului. Penticostarul începe cu Slujba de Înviere şi se încheie în Duminica Tuturor Sfinţilor care este prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt. Octoihul începe de la Duminica Tuturor Sfinţilor şi cuprinde restul anului până la Duminica Vameşului şi a Fariseului, având ca sărbători principale Naşterea şi Botezul Domnului.

Aşadar noi am început cu această duminică o nouă călătorie duhovnicească. Scopul este acela de a muri alături de Hristos păcatului, pentru a putea Învia odată cu El. Săptămâna aceasta nu ţinem post nici miercuri nici vineri. Ne hrănim trupul pentru ai da putere. În săptămâna brânzei îl vom îmbogăţi cu calciu, dar ne oprim de la carne ca să intrăm gradual în post deplin şi aspru. În post ne mortificăm trupul printr-o hrănire mai slabă pentru ca în final să biruim poftele trupului, ca sufletul să prindă putere pentru a lucra virtutea. Prin hrănirea vegetală vom curăţa şi trupul de toxine, îl vom uşura de greutatea cărnii. Este deci o perioadă ce îşi pune amprenta adânc peste modul în care trăim. Grija postului trebuie să ne aducă grija sufletului. A felului în care ne comportăm cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Primul pas ce l-am făcut duminică este acela de a lua smerenia şi pocăinţa vameşului şi faptele cele corecte ale fariseului.

Am început Triodul! Am intrat în perioada de antrenament. Să luăm seamă, victoria ce ne aşteaptă este pentru toţi, este victoria Crucii: ÎNVIEREA!

Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Sarbatori, Sfinți No comments

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicînd despre dînsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atît de mult îmbunătăţit, încît puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.

Căci nu făcea pogorămînt legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavînd la sine nici un lucru pămîntesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorămînt omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decît pe marele Vasile şi decît pe Grigorie atît pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cît şi pentru iscusinţa cugetărilor.

Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întîietatea. Atunci, prin o pricină ca aceasta a celor învăţaţi s-a întîmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicînd între dînşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.

Pentru aceea, după cîţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, mai întîi cîte unul deosebit, apoi şi cîte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor, care era om îmbunătăţit şi preaînţelept, după cum şi scrierile lui îl arată. Şi toţi trei au zis către dînsul cu un glas:

„Noi, precum vezi, una sîntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mîntuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întîi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.

Deci, sculîndu-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptîndu-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sîrguit cît am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunîndu-ne într-o zi, cînd ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi sîntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mîntuire, pentru cei ce ne vor săvîrşi praznicul pomenirii noastre”. Acestea zicînd, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemîndu-se unul pe altul pe nume.

Deci, sculîndu-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinţii, potolind mulţimea şi pe toţi aceia care se sfădeau mai înainte. Aceştia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, şi pentru învăţătura lui cea mare, şi pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.

Astfel, Sfîntul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toţi cei trei sfinţi ierarhi, adică la întîia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie şi la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toţi, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare şi laude, precum li se cădea lor, şi fiind aceasta cu voia sfinţilor, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decît acestea.

Sfinţii aceştia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan „Gură de Aur” (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, avînd pleoapele ochilor adîncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adîncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă.

Apoi, este de nevoie a zice despre dînsul, că a întrecut pe toţi înţelepţii elinilor cu cuvintele şi mai ales cu iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atît de bine a tîlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvîrşit evangheliceasca propovăduire, încît dacă n-ar fi fost sfîntul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pămînt Stăpînul Hristos. Iar spre fapte bune atît de mult s-a suit, încît pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei, rîvnitor de obşte cu iubirea de fraţi şi cu învăţătura lui; şi a trăit 63 de ani, păscînd Biserica lui Hristos şase ani. Apoi s-a săvîrşit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, şi de episcopii cei pizmăreţi.

Sfîntul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprîncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănîndu-se omului îngrijit, avînd nasul plecat, cu faţa cam zbîrcită, adîncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învăţătură foarte mult, şi deprinzînd toate învăţăturile ştiinţei, din fiecare a cîştigat biruinţă. Asemenea încă s-a iscusit şi în filosofia cea practică şi prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, cînd era de 37 de ani, ocîr-muind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.

Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprîncenele potrivite, căutătura veselă şi blîndă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecînd cu strălucirea vieţii pe cei ce au sporit în fapte, la atîta înălţime a cuvîntării de Dumnezeu s-a suit, încît toţi se biruiau de înţelepciunea lui, atît în cuvinte cît şi în dogme; pentru aceasta a cîştigat numirea de „Cuvîntătorul de Dumnezeu”. El a ocîrmuit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80. Cînd s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioşilor şi cînd a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Şi mergînd la Arianz, moşia sa, unde, cugetînd pururea la Dumnezeu şi făcîndu-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfîrşit cu pace.

Dar de vreme ce de trei ori fericiţii aceştia, atît de mult s-au ostenit pentru mîntuirea noastră, se cuvine şi noi să prăznuim pomenirea lor şi să le mulţumim pe cît putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decît numai un scop au avut, ca să întărească buna credinţă; apoi o nevoinţă au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind şi sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul şi cu gîndul, pentru mîntuirea sufletelor. Pentru care atît de rău au pătimit propovăduind credinţa cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obşte ne-au făcut bine. De aceea şi noi sîntem datori să cinstim pe făcătorii noştri de bine, şi să le mulţumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.

Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvîntători, deşi mă tem şi mă sfiesc, neaflînd cuvinte cuviincioase şi potrivite sfinţilor; pentru că pricina este mare şi nu pot, nu numai pe cîte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine şi de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge buna grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea şi au izbăvit-o ca şi cei 12 văzători ai Cuvîntului şi de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atît de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfînta şi preaînţeleapta Treime, nedespărţita şi cea mai presus de fiinţă, a iconomisit ca ei să vieţuiască într-acele vremuri ale eresurilor.

Aceşti cereşti oameni şi pămînteşti îngeri, trîmbiţele adevărului, preaînţelepţii retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sîrguit să smulgă şi să risipească pe ocărîtorii dreptei credinţe şi cu praştia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioşilor. Aceştia cu înţelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit toată înţelepciunea care se ridica împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbînd şi prefăcînd totul spre bine, netezind şi îndreptînd pe cele strîmbe, cum şi toată asprimea şi nedreptatea.

Treimea aceasta pămîntească ne-a învăţat a ne închina Treimii cereşti, precum se cade, şi neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinţei, zicînd: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, şi Dumnezeu purces este Duhul Sfînt. Sînt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una şi aceeaşi este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, aşa sînt cele trei persoane, care fac aceeaşi fiinţă.

Astfel, ne-au învăţat să credem şi să mărturisim despre Sfînta Treime, cei trei preasfinţiţi arhiepiscopi; şi au întărit dogmele cele drepte cu învăţături preaînţelepte, în prigoane, primejdii şi războaie, pînă la moarte fiind prigoniţi, ba încă şi după moarte. Deci, adunaţi-vă toţi cîţi v-aţi folosit de la dînşii, veniţi toată vîrsta şi firea, bărbaţi şi femei, preoţi şi monahi, tineri şi bătrîni, să mulţumim făcătorilor noştri de bine, să lăudăm pe dascălii şi propovăduitorii bunei credinţe, să binecuvîntăm cei săraci pe cei îmbogăţitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvîntători pe cuvîntătorii de Dumnezeu, cei necăjiţi pe mîngîietori, sărmanii pe părinţi, bolnavii pe doctori, străinii şi lipsiţii pe iubitorii de străini.

Pe scurt, să zic, toţi deodată adunaţi-vă să mulţumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulţi să-i dobîndească. Dar să lăsăm altora să le povestească înţelepciunea lor, ştiinţele, posturile, privegherile şi celelalte fapte bune şi numai aceasta să o zic, care mă face şi mai mult să mă minunez, adică sîrguinţa cea covîrşitoare şi grija care o aveau ca să mîntuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni şi următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscînd că prin fapta aceasta păzeşte omul asemănarea cu Dumnezeu.

Căci nu este mai mare şi mai minunată ispravă decît a se păzi cineva într-această amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sîrguieşte a mîntui şi pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpînului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmaşului. Iar în ce fel au mîntuit pe mulţi oameni aceşti dascăli preaînţelepţi, ascultaţi:

Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, şi aceştia au tîlcuit firea celor ce sînt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu şi prin cunoştinţa lor s-au făcut înţelepţi, încît au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar dascălii tîlcuiesc luminat cerurile şi pămîntul, adică lumea cea văzută şi cea nevăzută, cum este aşezarea şi rînduiala ei şi care este pricina de le-au făcut pe ele Dumnezeu şi altele asemenea.

Astfel, se potriveşte să zicem graiul psalmistului: În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi şi cel Nou spre mîntuirea noastră şi aceştia au primit cu mulţumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua şi noaptea, cugetînd întru dînsele, şi pe sineşi făcîndu-se case curate ale Duhului Sfînt; apoi ne povăţuiesc şi pe noi să petrecem întru dînsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit şi ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rînduială, şi aducîndu-ne de mînă spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, şi sfinţii aceştia ne tîlcuiesc şi ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, şi ne fac să înţelegem prin oarecare chin preaînţeleapta taină a unirii acesteia.

A trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri şi către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis şi sfinţii aceştia să propovăduiască lumii adevărata credinţă, să izgonească dintr-însa întunericul relei credinţe, să se lupte cu ereticii şi să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învăţăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte şi Sfintele Scripturi să ni le tîlcuiască, apoi, către mîntuire şi pocăinţă să ne povăţuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanţi şi a cîştigat cu dînşii alţi cinci talanţi.

A preamărit pe apostoli cu minuni, de care şi aceşti sfinţi n-au fost neîmpărtăşiţi, precum poate fiecare să se înştiinţeze în istoria vieţii lor. Domnul a învăţat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtăşit de cuvintele acestor sfinţi? Pe cine n-au învăţat şi nu învaţă pînă acum preaînţelepţii aceştia? Nu atîta cu filozofeşti şi geometriceşti ştiinţe, pe cît cu fireşti şi bune sfătuiri povăţuiesc minunaţii aceştia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înţelepciunea, ei totuşi au voit să mîntuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.

Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mîntuiască, prin înţelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învăţăturilor lor. Astfel cu adevărat şi mulţi s-au mîntuit prin dogmele lor şi prin cugetările lor cele preaînţelepte, iar cu frumuseţea cea firească a bunei făpturi şi cu dulceaţa cuvintelor lor au adus la pocăinţă pe mulţi.

Pe aceştia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine şi păzitori. Aceştia sînt stîlpii cei neclintiţi ai credinţei noastre, peste care înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a întărit casa ei, pe care porţile iadului, adică ereticii cei rău credincioşi şi fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceştia sînt, după Sfinţii Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceştia îi serbăm şi noi astăzi, săvîrşind pomenirea lor cu bucurie şi cu credinţă. Nu precum o prăznuiesc robii pîntecelui, cu băuturi şi beţii, nu cu multe feluri de bucate şi cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, şi precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mîntuirea sufletelor noastre, păzind cîte ne-au poruncit de-a pururea pomeniţii în scris, urmînd vieţii lor, faptele bune şi nevoinţele lor. Şi făcînd cele după puterea noastră, să păzim mîntuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci cînd îi prăznuim cum se cuvine pe sfinţi, atunci şi pe Dumnezeu Îl slăvim şi pe sfinţi îi cinstim, atunci şi ei se bucură de noi, slăvindu-se şi cinstindu-se.

O! luminători preastrăluciţi în toată lumea şi decît tăria aceasta mai cinstiţi! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea şi strălucirea Preasfintei Treimi, care v-aţi preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta aţi propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieştile Lui porunci le-aţi păzit, trupurile voastre cu înfrînare le-aţi omorît, pe voi înşivă de toate patimile v-aţi curăţit, vase cinstite ale Sfîntului Duh v-aţi făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-aţi lucrat, cu Dumnezeu prin gîndire v-aţi unit, la săvîrşirea faptei bune v-aţi suit şi ca bărbaţi desăvîrşiţi, la măsura vîrstei lui Hristos aţi ajuns.

Oile cele cuvîntătoare ale lui Hristos bine le-aţi păscut, sufletele voastre pentru ele le-aţi pus şi de vreascurile eretice le-aţi curăţit, pe eretici departe de la ele i-aţi alungat, primejdii şi izgoniri pentru adevăr aţi suferit, pe diavolul şi pe slugile lui i-aţi biruit, şi la fugă i-aţi luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru buna credinţă le-aţi pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-aţi suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sînge; binecuvîntăm celelalte osteneli şi dureri, care aţi luat asupră-vă, cu Răsăritul şi cu Apusul luptîndu-vă, ca să învăţaţi pe toţi.

Încă avem şi scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minţii, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceaţa cea de obşte şi îndulcirea tuturor sfinţilor, moştenirea cea bine norocită şi bogăţia cea fericită, care am luat-o de la voi şi o păzim ca pe o vistierie de mare preţ, ca să treacă cu diadohisire (urmare) şi să rămînă din neam în neam pomenirea voastră veşnică şi slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.

Ne rugăm şi cerem de la voi, sfinţilor, să vă aduceţi aminte de noi, netrebnicii robii voştri, ca bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziţi Biserica în pace, precum aţi lăsat-o, să ne învredniciţi a dobîndi şi noi acea negrăită veselie şi prea dorita bucurie a întru tot lăudatei şi mai presus de fiinţă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul cel Sfînt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, acum şi pururea.

Alegeri Consiliu și Comitet Parohial 2014

Anunturi No comments
featured image

Duminică 19 ianuarie 2014 vor avea loc alegerile pentru Consiliul Parohia și Comitetul Parohial. Cele două organisme ale parohiei au un rol foarte important în bunul mers a unei biserici locale. Deoarece biserica și bunurile ei, dincolo de proprietatea Bisericii Ortodoxe ca instituție juridică sunt și proprietatea comună a credincioșilor care formează Parohia. De aceea pentru administrarea bunurilor unei parohii, o seamă de credincioși își asumă liber pe principiul voluntariatului sarcina de a veghea și ajuta buna funcționare a unei biserici.  Aceștia sunt aleși din rândul tuturor credincioșilor care participă regulat la slujbele bisericii și o susțin prin contribuția benevolă anuală. Toți aceștia formează Adunarea Parohială. Adunarea Parohială din rândurile ei desemnează 7,9 sau 12 bărbați pentru a forma Consiliul Parohial. Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării Parohiale. Consiliul Parohial se îngrijește de buna chivernisire a bisericii, și i-a decizii în problemele administrative ale parohiei. Tot Adunarea Parohială alege și membrii Comitetului Parohial, care pot fi persoane majore ale comunității parohiale, dublu ca număr față de Consiliul Parohial. Comitetul Parohial are 5 servicii, fiecare fiind condus de un coordonator:

  • Serviciu social se implică activ în dimensiunea socială de întrajutorare a Parohiei. Identifică cazurile sociale, sprijină văduvele, orfanii, copii defavorizați și toate cazurile sociale ale unei parohii.
  • Serviciul misionar are rolul de a întreține vie flacăra credinței, promovând diferite întâlniri, cooperând cu alte asociații bisericești, alte parohii sau părinți duhovnicești în așa fel încât să înlesnească folos duhovnicesc pentru întreaga parohie.
  • Serviciul cultural își pune amprenta pe dimensiunea intelectuală a unei parohii, se ocupă de biblioteca parohială, realizează activități educative, susține parohia în realizarea activităților culturale.
  • Serviciul pentru tineret se ocupă în mod special de tinerii unei parohii, de viitorul bisericii. Promovează activități pentru tineri în așa fel încât aceștia să își descopere rolul lor important din viața unei biserici. Organizează tabere, excursii, conferințe și întâlniri pentru tinerii parohiei.
  • Serviciul administrativ-gospodăresc are în grijă înzestrarea și înfrumusețarea bisericii, cimitirului și a bunurilor parohiei.

Toate aceste servicii și organisme ale parohiei colaborează îndeaproape cu preotul paroh, îl sprijină în activitate și o dezvoltă. În măsura în care toate acestea funcționează se observă vitalitatea unei parohii.

Prin urmare și cele două parohii ale bisericii noastre urmează să își aleagă în duminica aceasta membrii care își asumă în fața întregii biserici responsabilitatea de a sprijinii biserica în următorii 4 ani în mod activ. Menționăm aici că orice membru al bisericii poate participa activ la viața unei parohii în toate aspectele ei atunci când dorește sau se regăsește în idealul Bisericii lui Hristos!

convocare2

Anunt Conferinta

Anunturi No comments

Asociatia Pro Vita Christiana „Sfanta Ecaterina”din Brasov va invita vineri, 17 ianuarie, de la ora 18.30, la Sala Reduta, la o conversatie cu Sorin Mihalache despre „VOINTA”.

Conferinta va fi cu intrarea libera iar dumneavoastra veti putea descoperi perspective filocalice despre vointa si nevointe si cum se coreleaza acestea cu mecanismele neurale ale vointei, pentru a putea organiza un mediu care sa intareasca vointa in coordonatele vietii de astazi.

Sorin Mihalache esta tata a 3 copii, si este asistent dr. la Centrul de Cercetare Interdisciplinara in Religie, Filosofie şi Stiinţă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi. Are 17 ani de activitate în organizaţii nonguvernamentale, este trainer experimentat în Comunicare şi Dezvoltare personală, formator atestat CNFPA, licenţiat în matematică şi teologie ortodoxă, master în teologie ortodoxă, fizică teoretică şi psihologie si doctor în filosofie.

Inscrieri si informatii suplimentare la telefon.: 0725.437.404 – Monica Bacila

Va asteptam cu mult drag!

Sfântul Ioan Botezătorul

Sfinți No comments

   În a doua zi după marea sărbătoare a Arătării Domnului (Boboteaza) la 7 ianuarie se face pomenirea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. Este defapt firesc să fie pomeniți cei care au participat la realizarea praznicului ce a trecut. Deoarece sensurile și importanța sărbătorii au fost atât de ample încât nu se putea pune accentul pe participanți, dar nu puteau fi lăsați de o parte, s-a prelungit oarecum sărbătoarea pentru a da importanța cuvenită și celor, sau mai ales celui, care a mijlocit din partea muritorilor această impresionantă descoperire a dumnezeirii. Astfel avem prilejul de a privi azi un model uman deosebit, pentru care scriem și aici câteva rânduri.
Deoarece mulți români de azi nu mai fac diferența, țin să precizez că există mai mulți sfinți cu acest nume. Și ca să fiu mai explicit: așa cum azi doar în România se găsesc 1.951.971 de milioane de oameni care poartă numele sau derivate ale numelui Sfântului Ioan, tot așa pe parcursul istoriei au fost mai mulți care purtau acest nume, iar în creștinism cei mai mulți au purtat acest nume tocmai datorită importanței acestui sfânt. De aceea pentru a fi deosebiți între ei, sfinții care purtau acest nume au primit câte un supranume care definea activitatea, locul de unde erau sau darurile care îi deosebeau de alții. Astfel avem pe sfântul de azi Ioan Botezătorul, dar și pe Ioan Teologul, sau pe Ioan Damaschinul (din Damasc), Ioan Gură de Aur (pentru că predica frumos) și așa mai departe. Deci nu trebuie confundați unii cu alții doar pentru că purtau acest nume. În apropierea Domnului Iisus Hristos au fost doi care purtau acest nume. Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Teologul sau ucenicul cel iubit. Diferența dintre cei doi este și de vârstă dar și de activitate. Ioan Botezătorul era mai în vârstă și el este cel care l-a botezat pe Iisus, și-a pus mâna pe creștetul lui Iisus și la scufundat în apă. El mai este numit Înaintemergătorul, pentru că a predicat și a propovăduit până la venirea lui Iisus. A deschis calea și inima contemporanilor săi pentru a se întâlni și a-L asculta pe Iisus Hristos. Ioan Teologul a fos un tânăr ce era ucenic a lui Ioan Botezătorul, și care din momentul în care Ioan Botezătorul i-a spus că Iisus este Mesia, a devenit ucenicul lui Iisus. Acest al doilea Ioan – Teologul este și unul din cei patru autori de Evanghelii, de aceea mai este numit și Ioan Evanghelistul. Noi azi facem deci pomenirea lui Ioan Botezătorul și ar fi de preferat să nu confundăm acest unic apelativ cu celelalte ale celorlalți sfinți cu numele de Ioan. Pe de altă parte cred că ar fi bine de știut că doar acest sfânt are sărbători cu ținere: 7 ianuarie – legat de Botezul Domnului, 24 iunie – nașterea lui, și 29 august – tăierea capului. Cred că ar fi deajuns să ne fie inconfundabil având în vedere că sărbătorile cu roșu din calendar închinate unui Ioan sunt toate ale lui.

Dar de ce acest Ioan este atât de important?

La această întrebare îngăduiți-mi să nu vă răspund eu. Să-L lăsăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să vă răspundă. A făcut-o pe deplin într-una din predicile Sale consemnate de Evanghelistul Matei în evanghelia sa la capitolul 11:

Mt. 11:7 După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt?
8. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor.
9. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.
10. Că el este acela despre care s-a scris: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.
11. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.
13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.
14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.
15. Cine are urechi de auzit să audă.

Sfințirea caselor – pregătire și întâlnire cu Hristos!

Uncategorized No comments
featured image

icoana botezuluiBoboteaza este una din cele mai vechi sărbători ale Bisericii ortodoxe. Denumirea ei în greacă este Epifania, adică Arătarea Domnului. Sărbătoarea surprinde momentul în care Iisus Hristos a fost botezat în Iordan de către Ioan, moment în care cei de față au văzut cerurile deschise, pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-se asupra lui Iisus, iar vocea Tatălui din cer s-a auzit zicând „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3:17). Este Arătarea lui Dumnezeu întreit în persoane lumii. Este momentul în care Iisus Hristos își începe activitatea publică.

Mesajul sărbătorii este clar de mărturisire a Dumnezeirii lui Iisus Hristos și a Trinității.

De aceea cei care au crezut în El, în Dumnezeul întrupat încercau să se pregătească pentru întâlnirea cu El în ziua arătării. Astfel în ajunul sărbătorii satul creștin, comunitatea creștină (parohia) căuta să se sfințească, să se curățească, prin stropirea cu Aghiasma Mare – apa sfințită ce nu se strică, ci își păstrează proprietățile biologice și este încărcată și cu o putere harică (sfințitoare). Acest obicei este păstrat până astăzi. Deși cerințele urbane sau parohiile mai mari obligă preotul să înceapă această lucrare mai repede în așa fel încât să nu fie casă de creștin nesfințită, sensul se păstrează nealterat – toți căutăm să ne sfințim ceea ce ne înconjoară și pe noi pentru a fi pregătiți de cunoașterea și vederea lui Dumnezeu, de întâlnirea cu el în marea zi a Arătării Sale.

Acum și noi la rândul nostru căutăm să ne pregătim și să ne întâlnim cu Hristos.  De ce? mai întâi pentru că credem în El! Apoi ca să fim și noi văzuți de Dumnezeu. Să stea și în casele noastre și în sufletele noastre Hristos! Dar mai ales ca prin această sfințire să fim vii!

Această minunată lucrare a Lui Dumnezeu, care a vrut ca prin materie și trup să  ni se sfințească în fapt sufletele o mărturiseaa Scriptura de demult în Psalmi:

„Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile.” (Psalmul 76)

Iar troparul sărbătorii care însoțește sfințirea noastră mărturisește și el credința:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit intărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție.

Sf. Ștefan – primul martir

Uncategorized No comments
featured image

Sfântul Arhidiacon Ștefan este primul martir al Bisericii. A urmat exemplul Domnului Iisus Hristos în cel mai greu moment al vieții, anume întâlnirea cu moartea. În timp ce era omorât  a folosit cuvintele Stăpânului Vieții când era răstignit și se ruga pentru ucigași: ”Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Lc 23:37)”, astfel Sfântul Ștefan la rândul său zicea: ”Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! (FA 7:60). Martiriul și predica lui sunt descries în Noul Testament în cartea Faptele Apostolilor capitolul 7.

Programul de sfințire a caselor

Uncategorized No comments
featured image

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ BRAȘOVUL VECHI I

Sîmbătă 28.12.2013: străzile Plevnei, Griviței, Spartacus, Războieni, Suceava, Călugăreni     

Duminică 29.12.2013: străzile Rahovei, Vidin, Emil Racoviță

Luni 30.12.2013: străzile Mihai Viteazu, Nicopole

Joi 02.01.2014: străzile Morii, Enupărului, Valea Alba, Miraslău, Dumbrava Roșie, Rovine

Vineri 03.01.2014: străzile Avram Iancu, Școlii

Sâmbătă 04.01.2014: străzile De Mijloc și Vasile Lupu

Duminică 05.01.2014: răspundem la solicitări pentru cei pe care nu i-am găsit acasă